A trecut, pe pasarela peste Someș, un bătrânel pe lângă mine. Era mic, adus de spate, îmbrăcat într-o uniformă veche de ceferist. Mi-a adus aminte de bunicul, care la 15 ani după ce ieșise la pensie încă se încăpățâna să poarte hainele alea albastre, spre disperarea bunicii, ce se săturase demult să calce pantalonii la dungă. El își etala și epoleții și, când era frig afară, chiar și cascheta cu simbolul vechi, rotund și vișiniu. Si fuma așa, costumat, în fața porții, ca într-o haltă în care nu mai oprea niciun tren.
N-am văzut dacă bătrânelul ăsta avea epoleți, că purta o haină lungă și murdară peste sacou. Dar cu obrazul neras de câteva zile, chiar aducea a bunicul. Așa că i-am zâmbit, mai mult din ochi. Și el mi-a răspuns la fel de sincer:
– Râzi, maimuță!
