Zău că nu m-aș băga într-o discuție tehnică între niște taximetriști sau frizeri sau oameni de alte meserii care ne par oarecum familiare, dar nu ne sunt deloc, dacă am fi puțintel mai atenți.
Desigur că-și au rostul și teoriile lor, la care-s novice. Dar nu pot să nu constat că la fotbal și literatură se pricepe absolut tot bipedul. Ca și la Eurovision, mai nou.
# Ca orice vâââj de scurtă durată, deplasarea la Dublin, fie ea preponderent literară, a fost extrem de frumoasă și interesantă, dar, în aceeași măsură, obositoare. Da, și cam lichidă: Guinness. Altfel, am avut parte – meteorologic vorbind – de zile superfrumoase, ceea ce se-ntâmplă cam rar pe-acolo, în mai. Oricum, față de vremea din România, cea din Irlanda este ca și cum ai băga schimbătorul de viteze într-un congelator. Mie mi-a priit macazul ăsta, fiindcă deja mă simt agresat de regimul termic al primăverii carpatine.
Plus că m-am simțit acolo ca omul cu geamantanul doldora de soare. Toate vânzătoarele frumoase dar și cele urâte ne-au făcut cu ochiul și ne-au acordat un discount pe chestia asta. De-abia încep să-mi revin, însă peste numai opt zile urmează o altă experiență: Parisul. Și el îmi va fi scurt, ca un tricou decolorat pe care nu l-am mai purtat de patru ani. Din păcate, stilul de transport aviatic este singurul util în astfel de cazuri, chiar dacă acționează asupra ta ca o ședință de armată pe viață.
