Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/06/2018
Arhiva Zile si Nopti

Festivaluri paralele

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Festivaluri paralele Share Festivaluri paralele


Nene, te freci la ochi și preferi să spui că n-ai înțeles: te pune încornoratul să compari două festivaluri din România, ambele desfășurate în orașe importante (aici intervine și o doză de subiectivism, dar ne facem treaba cu ea), și ajungi la concluzii de film. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a ajuns la ediția a 25-a, iar Danube Rock Festival de la Galați, patentat mai târziu, tocmai și-a consumat episodul al cincilea. Dacă te lași păcălit de aparențe, riști să tragi concluzii rușinoase, să spui că mai cool e să-ți pui tricoul negru pe tine, să bei bere la draft și să dai din cap pe o piesă de heavy-metal. Nu e rău deloc, fenomenul care în anii precedenți atrăgea și câteva nume sonore de peste hotare, merge mai departe și pune orașul de la Dunăre pe harta festivalurilor serioase de rock. Așa cum e el, cu câteva mii de suflete, cu Dan Helciug maestru de ceremonii, pe gazonul mâncat de boală al stadionului Dunărea, în bătaia norilor (prima seară a ediției din acest an a fost anulată din cauza ploii torențiale), fără o parcare decentă. A costat cam 50.000 de euro de la bugetul local și abia aștept line-up-ul de vara viitoare.

La Sibiu, alt palier, un univers paralel, or asta n-are legătură cu șmecheria rostogolită în media, statul paralel… Peste 700.000 de inși au asistat în zece zile la 524 de spectacole susținute cu ajutorul a 3.300 de artiști din 73 de țări. Ediția 2018 a Festivalului Internațional de Teatru de pe Cibin a avut o factură puțin mai mare decât rockăreala din Valea Țiglinei, 13 milioane de euro! Altă ligă, ha? A, și e obligatoriu să fac precizarea: Sibiul e mai mic decât Galațiul, parol!

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută