Vuvuzele, caracatiţe…
Data: 2010-07-16
autor: Mihail VAKULOVSKI
Iată că s-a terminat şi primul Campionat Mondial de Fotbal care a avut loc pe continentul african. Un campionat altfel din multe puncte de vedere, care n-a mai strălucit datorită unor mega vedete şi n-a descoperit un nou super golgheter, ca altădată Schilacci, despre care nu s-a ştiut mare lucru înainte de campionatul din 1990, eveniment la care a marcat 6 goluri, devenind astfel golgheterul Italiei, apoi a dispărut. Vedetele campionatului au fost vuvuzelele, caracatiţa Paul (dacă-l ascultam nu pierdeam două pariuri!) şi Larissa, o susţinătoare frumoasă foc a Paraguay-ului.
Cea mai bună echipă mi s-a părut Germania, cel mai bun jucător – Forlan, cel mai bun portar – Casillas, cel mai bun tînăr jucător – Thomas Muller, cel mai haios antrenor – Maradona. Ca şi-n artă cîndva, pe vremea postmodernismului în floare, şi-n fotbal s-a putut observa că marginea a devenit centru, că nu mai contează atît de mult liderii, star-urile, ci echipa, un sistem tactic bine pus la punct fiind mai important decît un geniu care trage echipa după el, cum n-au putut să fie nici Ronaldo, nici Messi, nici Ribery, Lampard, Etoo, Pirlo, Kaka, Drogba…
De fapt, exact ei sînt cei care ne-au cam dezamăgit. Şi finala ne-a lăsat un gust amar (şi nu e de la bere!), dar acum asta e, mergem mai departe. Vara e abia la mijloc, ne aşteaptă marea, muntele, dar şi oraşul ne face din ochi, şi ziua, şi noaptea. Zile şi nopţi frumoase, prietene, oriunde te-ai afla.
Brasov