Meniu Zile și Nopți

Sinagoga Neologă Sion

Comentarii Sinagoga Neologă Sion Share Sinagoga Neologă Sion
Reabilitarea sinagogii s-a realizat în cadrul proiectului transfrontalier realizat de municipalitatea orădeană în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Debreţin. Obiectivele specifice au fost reabilitarea si reconversia funcţională a Sinagogii Neologe, introducerea ei în circuitul turistic national si international. Astazi, complet restaurată, sinagoga a devenit un spatiu destinat artelor contemporane. În spaţiul ei se organizează evenimente destinate publicului larg: concerte, expoziţii, lansări de carte, diverse evenimente culturale sau religioase.
Sinagoga neologă din Oradea (Sinagoga Sion)
Lăcaşul de cult mozaic a fost ridicat de comunitatea evreiască congresistă (neologă) ca urmare a separării acesteia de comunitatea evreiască ortodoxă în anul 1870. Piatra de temelie a fost pusă în 9 aprilie 1877. In decursul unui an şi jumătate, mai exact în 24 septembrie 1878, zestrea edilitară a oraşului s-a îmbogăţit cu un edificiu de cult ce nu avea egal prin modernitatea şi eleganţa sa. Silueta ei, a cărei simplitate maiestuoasă era amplificată în oglinda apelor Crişului Repede, a devenit un simbol al emancipării izraelite şi liberalismului noii epoci deschise spre ideea de progres economic şi social. Proiectul a fost elaborat de Busch Dávid, arhitect –şef al oraşului Oradea şi membru al comunităţii evreieşti. Construcţia impozantei clădiri cu 1000 de locuri a fost încredinţată lui Rimanóczi Kálmán senior, nume consacrat al arhitecturii orădene, maestru al stilului eclectic. In limitele riguroase ale unui plan pătrat, sinagoga are o dispoziţie spaţială trinavată, de tip bazilical. Ea este orientată spre Ierusalim, deci pe axa est-vest. Volumul cubic este surmontat de o amplă cupolă cu profil orientalizant, cu un traseu bulbar discret, ce pare că pluteşte deasupra acoperişului. Efectul de plutire este datorat tamburului ritmat de şaisprezece ferestre ample ce au aspectul unor arcade încheiate cu arcuri semicirculare (în plin cintru). Acest tip de ferestre asemeni unor ample arcade alungite terminate în arc semicircular constituie leitmotivul faţadelor. S- a urmărit crearea efectului de arc de triumf pe faţade avându-se ca sursă de inspiraţie arhitectura renascentistă, la rândul ei inspirată de arhitectura romană. Cel mai spectaculos efect a fost creat pe faţada sudică, reprezentativă prin vizibilitatea ei stradală, unde un rezalit central ritmat de patru pilaştri creează un efect plastic monumental al faţadei Ea este decorată cu cinci ferestre foarte ample, toate încheiate în partea superioară printr-o dantelărie de rozase decorative din lemn cu motive orientalizante cu traseu octogonal. Aceste motive de inspiraţie orientală sunt preponderente atât la exterior, cât şi la interior. La exterior, volumul compact de plan central evocă într-o viziune esenţializată arhitectura Domului Stâncii de pe Muntele Templului, cel ce adăposteşte, în credinţa ebraică, piatra de întemeiere a lumii. Piatra sacră marchează locul unde s-a săvârşit, prin actul de credinţă a lui Abraham, legământul cu Dumnezeu şi locul unde a fost asezat Chivotul Legii în Templul din Ierusalim. Sinagoga neologă din Oradea poate fi pusă în relaţie cu Sinagoga din Nürnberg, ridicată în 1874 pe malul râului Pegnitz şi demolată în 1938, dar conceptul ei este mai modern datorită designului esenţializat. In interior, decoraţia pictată este în întregime inspirată din stilul maur. Ea a fost executata de pictorul Horovitz Mor din Kosice.Ornamentele sunt strict geometrice, ele au ca motiv central Steaua lui David sau rozeta cu opt colţuri, precum şi infinite motive modulare repetitive. Acestea sunt pictate in armonii cromatice ce creează ritmuri vizuale rafinate. Dantelaria decorativă diminuează masivitatea zidurilor portante. Stâlpii de fontă ce despart navele ritmează şi ei spaţiul, conducând privirea spre nişa cu dulapul destinat păstrării sulurilor Torei. Un grilaj de fier marca zona sacră. El este decorat cu motive florale al căror desen suplu anunţă noul curent ce incepea să-şi facă simţită prezenţa şi la Oradea, anume Art Nouveau.In partea superioară a nişei dulapului Torei este amplasată o orgă. In timpul restaurării sinagogii a fost găsită o sticlă închisă ermetic ce conţinea un mesaj scris în 1878, din care spicuim: …“între aceste ziduri să se ţină slujbe demne de religiozitatea pură şi de progres, din amvon să se ţină predici despre religia şi morala purificată de zgura sofismelor…”

Detalii loc

Telefon

0259434843

Orar

M-D: 10:00 - 18:00

Adresa

Pta Independentei

Social media

Delivery

-

Harta

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share

Caută