Edgar’s e genul de pub în care un britanic s-ar simţi cel mai comfortabil urmărind un meci din Uefa Champions League. Parcă desprins de pe o stradă lăturalnică a Londrei, locul e împânzit de culoarea lemnului vechi, atât în mobilierul de lemn cât şi în pereţi sau în stâlpii de susţinere.
Micile tablouri moderne de pretutindeni ilustrează istoria Heineken, iar sigla oficială Uefa Champions League tronează deasupra barului și în jurul televizoarelor, semnalizându-ţi c-ai ajuns la locul potrivit. Cu siguranţă ai mai văzut un astfel de pub, e genul ce se umple cu microbişti înfocaţi care poartă tricouri identice şi care scandează tot felul de încurajări în timp ce stau cu ochii în plasmele de pe pereţi şi cu draftul de Heineken în mână, chiar în serile de marţi sau miercuri, atunci când magia se întâmplă pe terenul de fotbal.
Bonusul ar fi meniul gastronomic ce cuprinde fripturi, salate sau pizza, dar şi încăperile de la subsol, locuri pe care tu şi prietenii tăi puteţi pune stăpânire, simţindu-vă cât mai confortabil într-o atmosferă intimă şi relaxantă, numai bună pentru a trăi experienţa Champions League. Fiindcă vorbim de strada Edgar Quinet, tot în încăperea de la subsol avem o mică autobiografie a istoricului francez (cu tot cu poză), ca să ştim mai bine în pubul cui suntem.
Preţurile nu ies din nota zonei, iar servirea este bună ţinând cont de aglomeraţia din timpul unui meci Uefa Champions League. Următoarele evenimente fotbalistice pot fi vizionate fără probleme la Edgar’s Pub, în compania găştii tale şi-a sponsorului oficial al competiţiei, Heineken.

Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.