Îmi place ”Micul Prinţ” mult de tot şi nu ştiu pe cineva care să nu iubească cartea asta. Dar ”a iubi” nu înseamnă neapărat şi ”a înţelege”. M-am convins de asta la spectacolul ”Micul Prinţ”, de unde am plecat nedumerită: cum poate un text aşa de frumos să se transforme într-o piesă aşa de mică?

De ce textul, dacă tot a fost luat cu copy-paste din carte, nu a fost măcar selectat aşa încât ritmul să fie echilibrat? De ce tot greul interpretării live a fost lăsat pe umerii unui micuţ de 12 ani, iar actori precum Florin Zamfirescu (”Șarpele”) sau Rodica Mandache (”Vulpea”) au fost doar proiectaţi video, fără să apară în carne şi oase? OK, am înţeles, spectacol multimedia, dar de ce ritmul e atât de monoton încât ar putea adormi cu succes şi pe cel mai înrăit fan?

De ce o atmosferă atât de sumbră, cu un Mic Prinţ pe care-l ştiam fragil şi luminos, dar care acum are răni fizice adânci şi stropi de sânge pe faţă? E adevărat, decorul şi muzica salvează situaţia, dar nu acesta e „Micul Prinţ” care ne făcea înainte să vibrăm.

MICUL PRINŢ

5 ianuarie, ora 19:30

Teatrul Odeon

• Etichete: teatru, Carte, Micul Prinţ şi Odeon