Sunt destule locuri în Bucureşti unde să mănânci un desert bun cu ciocolată, mi-am zis eu, în seara în care am poposit la Loft - ultima fiţă în materie de restaurante. Aşa că prea puţin m-a interesat despre el după ce l-am comandat.
Din meniul à la PayTV (cu preparate ce poartă nume de filme celebre), am ales Mother of Tears (supă de ceapă), The Dreamers (ficat de raţă confiat, cu dulceaţă de fructe) şi The Shawshank Redemption (muşchi de vită la grătar, cu sos choron).
La desert, am comandat ghiftuită timidă o Amélie, cu picioarele scăldate în crème anglaise şi ascunzând sub fusta-i de ciocolată (un ganache impecabil!) miezul moale, odihnit pe “biscuite” caramelos. Mi-am dorit din suflet şi din stomac să nu fi mancat atâta carne de vacă, mi-am cerut scuze acestei minunate prăjituri pentru impertinenţa de a-i fi lăsat resturile perfecte în sos şi mi-am promis să revin la Loft cu intenţia clară de a-i acorda întreaga mea atenţie (şi cu gândul şarlatan să o “traduc” cu divinul confit The Dreamers, căci n-ar fi Bertolucci fără niţică intrigă… nudă).
De reţinut că referinţele cinematografice se opresc aici – la Loft mâncatul nu durează cât un film, dar costă cât un abonament pe viaţă la Movieplex. În rest, numai de bine despre acest loc posh, dar intim, unde mi-aş duce deopotrivă un partener de afaceri şi o Madonna flamândă, fugărită de paparazzi.
Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.