Ieşi la cafea: Arcade Café

Probabil printre singurele terase din centrul vechi la care poți sta și iarna din cauza acoperișului transparent. Arcade Café te așteaptă cu o oază de liniște în grădina interioară a clădirilor învechite de pe Smârdan.

În timpul săptămânii ai nevoie de-un ceai să te încălzești, dar în weekend atmosfera e fierbinte din oficiu. Miercuri și duminică e karaoke în caz că vrei să te dai în spectacol, joi se ascultă muzica secolului trecut, iar pentru un spațiu ceva mai intim încearcă încăperea de la subsol.