Panama Papers, un bestseller internațional

Cum își ascund banii cei bogați și puternici? Cum au fost găsite miliardele ascunse ale unor premieri, dictatori, funcționari FIFA, șefi de concerne și magnați – și banii secreți din cercul intimilor lui Putin?

“Panama Papers”, Bestseller Internațional, carte scrisă de jurnaliști de investigație premiați, ne oferă date despre firme secrete offshore a zeci de şefi de state şi de dictatori, în peste 350 de pagini care explică în detaliu cum se câştigă miliarde prin comerţul de arme, droguri, diamante de război şi alte afaceri murdare şi subiecte ce aduc în faţa ochilor cititorilor modul în care magnaţii lumii eludează fiscul.

Inegalitatea de venituri este una dintre problemele definitorii ale vremurilor noastre. Ne afectează pe toţi, din lumea întreagă. Dezbaterea despre creşterea sa bruscă s-a dezlănţuit de mulţi ani, iar politicienii, oamenii de ştiinţă şi activiştii sunt neputincioşi în a opri acest fenomen, în ciuda numeroaselor discursuri, a analizelor statistice, a câtorva proteste firave şi a dezvăluirilor ocazionale. Totuşi, o întrebare rămâne: de ce? Şi de ce acum?

Documentele Panama Papers furnizează un răspuns convingător la aceste întrebări: corupţia masivă, generalizată. Şi nu este o coincidenţă că răspunsul vine de la o firmă de avocatură. Impactul colectiv al acestor eşecuri [al băncilor, al autorităţilor de reglementare financiară şi fiscale, al instanţelor judecătoreşti, al instituţiilor media, al profesiunilor juridice] este o eroziune completă a standardelor etice, care conduce în cele din urmă la un nou sistem pe care continuăm să îl numim capitalism, dar care este echivalent cu sclavia economică. 

Cartea “Panama Papers” este acum disponibilă în rețeaua Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară, online pe www.litera.ro și pe www.elefant.ro