Cum sărbătorim ziua iei

Pe 24 iunie sărbătorim Ziua Universală a Iei, o celebrare a IEI şi a cămăşii tradiţionale românești, oriunde s-ar afla pe Planetă.
IA este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.

Ziua Iei este sarbatorită odată cu Sânzienele şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, în apropierea datei Solstiţiului de Vară în emisfera nordică, ce marchează debutul verii astronomice.

Ziua Universală a Iei a fost iniţiată de comunitatea La Blouse Roumaine pe 7 ianuarie 2013 şi a devenit în scurt timp un eveniment global, sărbătorit pe 6 continente, în peste 50 de ţări.

Pe 24 iunie 2015, Ziua Universală a Iei a fost recunoscută oficial de Primăria Washington DC, graţiei iniţiativei domnului Bogdan Banu.

CUM SĂRBĂTORIM ZIUA IEI

Purtăm o IE, o cămaşă, un costum tradiţional sau un element de design identitar. Dacă nu avem niciun astfel de obiect vestimentar, putem să ne îmbrăcăm în alb (cămaşă, tricou, rochie) cu promisiunea ca, până la ediţia următoare a Zilei Iei, să avem cel puţin o IE sau o cămaşă tradiţională românească.

Află ce alte evenimente sunt de Ziua Iei