Adrian Gontariu - Arcada Galați

Născut pe 14 mai 1984, la Zalău. Înalt de 2,05 metri, Gonatariu este cel mai important jucător român din ultimii 10 ani. A evoluat în prodigioasa sa carieră la nu mai puțin de 9 cluburi din România, Germania, Polonia, Italia, Arabia Saudită. Are 5 titluri de campion al României cu Deltacons Tulcea, Tomis Constanța și Volei Municipal Zalău, 4 titluri de campion al Germaniei cu Friedrichshafen și un titlu de campion al Poloniei cu Resovia Rzesow. Jucător de mâna stângă, Adrian Gontariu reprezintă o adevărată garanție a succesului. Echipele la care a activat au reușit performanțe importante. Adrian Gontariu a evoluat cu rezultate notabile și în echipa națională a României. Se poate spune fără teama de a greși că Arcada a dat lovitura prin achiziționarea celui mai bun jucător al campionatului trecut. Adrian Gontariu a fost chinuit de accidentări la începutul acestui campionat, dar el poate deveni o piesă foarte importantă în primăvară când vor avea loc bătăliile decisive pentru titlul de campioană.