Există cărți rare. Există cărți rarisime. Există cărți pe care le poți încadra în mai multe categorii: jurnal, roman, destăinuire, roman, autobiografie. Cartea Orianei Fallaci este de neîncadrat. Oriana Fallaci este greu de încadrat, greu de spus de unde venea și cui aparținea. Este clar însă că aparținea adevărului, adevărului pentru care trăia, adevărului pentru care scria. A spune adevărul înseamnă a face o mare favoare universului – asta am înțeles după ce m-am apucat să-i citesc opera. Dacă cineva o întreba, cât era în viață, dacă este o jurnalistă rea, ea răspundea: „Ce vrei să spui? Că spun adevărul?”
A intervievat cele mai mari „capete” ale lumii, din toate domeniile: politică, religie, spiritualitate, arte. A scris despre viață, a luptat pentru drepturile femeilor din țările afectate de război, a scris unul dintre cele mai discutate articole după momentul 11 septembrie al lumii noastre foarte noi și zbuciumate. De mică, a învățat de la părinți să spună adevărul, apoi, de la bunicul ei, să scrie despre și prin adevăr.
În română, îi sunt traduse doar două cărți deocamdată: „Dacă soarele moare” (titlu original: „Se il sole muore”) și „Scrisoare unui copil nicicând născut” (titlu original: „Lettera a un bambino mai nato”). Cea din urmă a fost tradusă în 2017 la Cluj-Napoca, publicată la Editura Școala Ardeleană. Traducerea din italiană este realizată de Constantin Ivaneș.
Cartea reprezintă un eveniment, însă nu prea se găsește în librării. Totuși, unii împătimiți, cunoscători sau curioși o pot găsi pe site-ul editurii: www.scoalardeleanacluj.ro, la prețul de 35 de lei. Prefer să promovez întotdeauna cărți care conțin răspunsuri, care ne lasă cu întrebări și care ne fac să căutăm mai mult. Cel puțin, așa am fost eu sub efectul Oriana Fallaci, de când Ileana Popovici mi-a făcut-o cunoscută. I-am cumpărat cărțile în italiană, de dragul ei învăț italiana, iubesc Italia și vreau s-o cunosc tot mai mult. În plus, sper să ajung în câteva locuri prin care a trecut și jurnalista.
Oriana Fallaci merită citită pentru că toată viața s-a preocupat de felul în care iubim, suferim, luptăm și dăm înapoi lumii dragostea pe care o primim. Pentru asta, anul trecut am ajuns la „Cimitero degli Allori” din Florența, unde Oriana are un mormânt simplu, așa cum i-a fost stilul. În schimb, acolo e plin de pixuri, rujuri roșii și scrisori – obiecte care i-auu fost esențiale pentru meserie și misiune. Am lăsat și eu o scrisoare. Și un ruj roșu.
Corina Giurgia