Pe Carmina este inevitabil să nu o întâlnești la film, la teatru, la o lansare de carte. Iar când te uiți pe Facebook, vezi că tot astăzi a avut activități cu elevii ei, că a participat cu ei la un concurs, ba chiar că s-au aflat, ca de fiecare dată, pe podium.
Știu că în copilărie te jucai „de-a școala” cu ceilalți copii de pe ulița bunicilor, iar pasiunea de atunci s-a transformat în cariera actuală. Există o legătură între jocurile copilăriei și ceea ce faci acum?
Întrebarea îmi amintește de poezia lui Lucian Blaga, „Trei fețe”.
Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!” (1919)
Ca pentru orice copil, jocul a reprezentat și pentru mine o activitate tare îndrăgită. Îmi plăcea să mă joc cam orice, dar îmi amintesc că preferam jocurile colective; dacă la început făceam parte din grupuri în care eram cel mai mic membru, în timp, am ajuns să organizez și să coordonez diferite jocuri.
Copiii se joacă în perioada copilăriei tot felul de jocuri prin care imită realitatea sau își imaginează imposibilul. Mă jucam diverse cu ceilalți copii pe ulița bunicilor din Beclean pe Olt, dar mai puțin „de-a școala”, poate și pentru că eram mezinul copiilor de pe stradă. Am apreciat întotdeauna jocurile foarte practice, realizate în colaborare cu adulții, dar și jocurile practicate în aer liber, mai ales cele de mișcare; îmi amintesc cu drag spațiile noastre de joacă, uneori nemărginite, pe dealuri, râuri, pajiști sau munți din Țara Făgărașului, tărâmul copilăriei mele.
După ce am învățat să scriu și să citesc, inevitabil organizam jocuri De-a școala, având diverși învățăcei; am făcut pe dăscălița ceva mai târziu, mai mult cu fratele, verișoara și verii mei.
De cât timp ești cadru didactic și cum a fost parcursul tău profesional de până acum?
Sunt cadru didactic din 1993, dacă am în vedere calitatea de om al muncii; practică pedagogică am făcut și cei cinci ani de liceu, anterior statutului oficial de învățător/cadru didactic.
Parcursul profesional a fost cu multe stații: inițial învățătoare la Școala Generală nr. 2 Făgăraș, apoi institutor și profesor la Liceul Pedagogic Brașov, unde predau și în prezent (e aceeași instituție, chiar dacă între timp s-a numit și Școala Normală Brașov sau Liceul „Andrei Mureșanu” Brașov, denumire pe care o are în prezent). În acești 25 de ani de muncă, un deceniu am avut și alte profesii realizate ca activitate de bază sau cumul: consilier juridic la RIAL și la Editura Aula Magna, consilier la Inspectoratul Școlar Județean Brașov, inspector la Centrul Național de Formare a Personalului din Învățământul preuniversitar și în Ministerul Educației, metodist la Casa Corpului Didactic sau consilier la Parlamentul României.
Călătorești foarte mult și astfel demontezi mitul conform căruia postul de învățător ar fi „călduț” sau confortabil, pentru că ești în continuă mișcare. Cum este posibil acest lucru, de ce călătorești atât și cum te face asta să te simți?
Călătoria e pentru mine cea mai intensă formă de relaxare. Chiar dacă adesea mă întorc acasă mai obosită fizic decât când am plecat, deoarece merg foarte mult pe jos sau șofez sute, uneori peste o mie de km în câteva zile, relaxarea este psihică. De asemenea, simt că mă îmbogățesc spiritual, mai ales că vizitez foarte multe biserici și locuri inedite. Am noroc că și Mihai, soțul meu, e pasionat de călătorie și acceptă să mergem cât de des putem în scurte călătorii, gen city break.
După ce te prinde farmecul călătoriilor, e greu să mai renunți la acest hobby. Fiecare călătorie mă face să văd lucrurile altfel. Gustave Flaubert spunea: „Călătoriile te transformă într-o persoană modestă. Pentru că îți dai seama de locul mărunt pe care-l ocupi în lume.” Așa e!
După ce mă întorc din orice deplasare, recomand cu plăcere elevilor (mai ales celor de liceu), studenților, colegilor, prietenilor, cunoscuților, să viziteze acel loc și le spun ce pot vedea și în ce condiții. De asemenea, care sunt cele mai avantajoase forme de a rezerva un bilet de avion sau o cazare decentă. Încurajez asemenea deplasări și chiar am organizat deja o ieșire cu colegele de la școală pentru câteva zile, în octombrie 2018.
Pentru a reveni la întrebarea ta, nu știu dacă există un „mit conform căruia postul de învățător ar fi „călduț” sau confortabil”. E posibil ca aceia care nu au predat vreodată la o clasă de elevi de orice nivel, dar mai ales la nivelul primar, să creadă asta; ce pot spune sigur este că uzura psihică pe care o implică acest job este incomparabilă cu multe alte munci pe care le-am desfășurat. Iar dacă în primii ani de predare la clasă poate că era ceva mai simplu, în prezent totul s-a modificat mult. Faptul că am avut o pauză mai mare de zece ani de predare la cei mici îmi permite să simt mult mai dur diferența de a munci la catedră în 1999, față de 2012 sau 2018. De ce? Pentru că cerințele sunt diferite, copiii sunt mult mai puțin atenți și dispuși să facă efort, părinții au mult mai puțin timp pe care să-l aloce exclusiv copiilor, pentru că tehnologia s-a schimbat mult, iar birocrația, comisiile, hârtiile și munca pe care o face un cadru didactic, dar pe care cei din exteriorul școlii n-o văd, deci n-o știu, s-a multiplicat.
Cum este posibil să călătoresc atât? Îmi fac programările și rezervările foarte din timp, asta însemnând și cu o jumătate de an înainte, uneori. Îmi amintesc că în urmă cu mulți ani mă miram când colegele de liceu care sunt stabilite în vestul Europei, în SUA sau Canada, ne rugau să stabilim întâlnirea de 10 ani de la absolvirea liceului, de exemplu, cu cel puțin jumătate de an înainte. Atunci mi se părea aproape aberantă cerința lor; acum înțeleg clar: totul e mult mai ieftin dacă ai informația din timp. Concret, după ce apare ordinul de ministru cu structura anului școlar și știu când sunt zilele de vacanță/concediu, dar și chiar două-trei zile libere pe parcursul anului școlar, încep căutările de bilete de avion. Acestea sunt de cele mai multe ori curse low-cost. Am învățat să fac toate rezervările de zbor și cazare on-line și asta fac de câțiva ani buni. De asemenea, foarte utilă e închirierea unei mașini în anumite locuri, deoarece poți să te deplasezi mult mai ușor, să câștigi timp și chiar să fie mai ieftin decât cu mijloacele de transport în comun.
Cum mă fac călătoriile să mă simt? Cred că deja am răspuns. Aș mai completa doar cu vorbele Sfântului Augustin: „Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea.”
La ce cursuri și activități de formare participi în mod curent? Sau când se oprește procesul de învățare pentru un învățător?
De la formarea inițială am participat la activitățile de perfecționare specifice unui cadru didactic (gradele didactice, cu examenele periodice aferente), dar am urmat și alte studii universitare și postuniversitare și am participat la multe cursuri de formare și proiecte în domeniul educației, în calitate de formabil, formator, expert, coordonator, organizator sau voluntar. Pentru că lumea e în permanentă schimbare și mai ales tehnologia determină modificări în toate domeniile, în vremurile noastre e necesar ca oricare cadru didactic să se up-date-eze, deoarece copiii sunt întotdeauna în pas cu noul. Soft-urile și noile aplicații existente în prezent te pot ajuta foarte mult și în predare, dar pentru a putea opera cu acestea e necesar ca tu să fii deschis și să înveți mereu.
Mai nou aleg să parcurg și multe cursuri on-line și să particip la webinarii, adică să aloc timp pentru formare în timp ce sunt în fața laptopului și pot interacționa cu mulți colegi pasionați de educație din țara noastră și nu numai.
În opinia mea, procesul de învățare pentru orice cadru didactic, ca și pentru medici, nu se oprește niciodată.
Ești învățătoare la bază, dar ții cursuri pentru elevii și studenții care se pregătesc să îți calce pe urme. Ce este mai dificil, să predai la clasă celor mici sau să îi înveți pe alții cum să predea?
Din 2011, de când am revenit la Liceul „Andrei Mureșanu” Brașov cu normă completă la predarea la nivel primar, am avut și ore la clase de gimnaziu sau liceu, seminarii la grupe de studenți sau am coordonat practica pedagogică pentru elevi de liceu de la profilul pedagogic sau pentru studenți la Universitatea „Transilvania” Brașov care fac studii de Pedagogia învățământului primar sau preșcolar pentru a deveni învățători/educatoare, în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Practica pedagogică pe care o realizează elevii de liceu diferă mult de ceea ce fac studenții, în sensul că elevii de liceu fac mult mai multe ore de practică observativă și practică de predare, cu îndrumarea unui învățător, a unui profesor metodist și a coordonatorului de practică. Consider că pentru a fi un cadru didactic bun e necesar să faci cât mai multe ore de predare în etapa de formare inițială și să fii în permanență monitorizat de mentori, pentru a fi îndrumat înainte de a ține o lecție și a avea feed-back imediat, în timpul și după susținerea unei lecții.
Lucrul cu copiii de până în 11 ani, dar și cu adolescenții și tinerii presupune multă disponibilitate, implicare și metode diferite de abordare. Toate ipostazele sunt frumoase și dificile în același timp.
Când predai tu, știi clar ce faci, de ce faci și cum faci, dar oricum depinde mult de ceea ce se întâmplă în clasă, de cum influențează elevii ceea ce ți-ai proiectat; când îi înveți pe alții, ești doar cel din spate, care-și spune părerea despre cum crede că ar fi mai bine să coordoneze elevul practicant ora. Eu le las întotdeauna elevilor/studenților libertatea de a alege ce și cum să facă, în limitele respectării principiilor didactice, a corectitudinii metodelor aplicate și a subiectului și tipului de lecție. E foarte important să-i lași și să fie creativi.
Ai avut vreodată vreun moment în care să simți că ești scârbită de „cum merg lucrurile în țara asta”, așa cum au, periodic, cadrele didactice, medicii și alții? Dacă da, cum de nu te-ai alăturat rândurilor groase ale celor care s-au reorientat, fie spre alte țări, fie spre salariile și beneficiile din corporații?
Aud uneori în cancelarie colege care spun că vor să plece în alt domeniu. Le spun că au tot dreptul să facă asta, dar că nu neapărat va fi mai bine. Pentru că am lucrat și în alte domenii de activitate, am avut ocazia să văd plusurile și minusurile pentru diferite aspecte. În munca cu copiii, mai ales cu cei mici, vezi foarte repede cum rodește ce ai sădit; satisfacțiile sunt rapide și rezultatele vizibile. Evident, există și multe momente în care oricât ai spune și ai face, nu poți schimba anumite comportamente, deoarece ce nu s-a așezat în cei șapte ani de-acasă e foarte greu să corijezi apoi.
Am fost în vizite de studiu în diferite școli, în câteva țări, pe mai multe continente, și am avut astfel ocazia să observ care sunt caracteristicile mai multor sisteme și cu ce probleme se confruntă. Am încercat să iau de peste tot partea bună și să o adaptez la clasele la care predau. Ceea ce fac la clasă, depinde în mare parte de mine, dar neajunsurile sistemului de la noi sunt ceva mai greu de influențat în bine, dar nu imposibil.
Ce ai predat, de-a lungul carierei?
Dacă mă refer la discipline de învățământ, tot ce ține de nivelul primar din punct de vedere formal, adică ceea ce e prevăzut la nivel național în planul cadru ca materii obligatorii, dar și diverse discipline opționale precum „Educație financiară”, „De-a arhitectura” sau „Matematica altfel”. La gimnaziu, am predat câțiva ani „Educație civică”, dar și ore care țin de Curriculum la decizia școlii, precum „Educație rutieră” sau „Educație prin joc”.
La nivel liceal, „Drept și legislație” (la profilul „Turism”) și opționale ca „Educație civică”, „Educație rutieră”, „Competență în mass-media”, „Educația altfel” sau „Legislație în educație”. Anul viitor voi avea o oră de „Educație juridică” cu elevi de liceu. Faptul că anual elevii noștri aleg câteva opționale pe care le susțin reprezintă pentru mine un feed-back real, obiectiv.
Cu studenții am avut seminarii de „Teoria și metodologia instruirii”, în cadrul modulelor psihopedagogice pe care ei le fac la DPPD.
Alt capitol semnificativ din experiența de predare ține de educația/formarea adulților; cam de cincisprezece ani țin și cursuri pentru învățători/profesori la Casa Corpului Didactic, pentru diferite ONG-uri sau în diverse proiecte ai căror organizatori sunt Ministerul Educației sau alte instituții, iar beneficiari, în cea mai mare parte, sunt colegi cadre didactice.
Apoi, chiar dacă nu e chiar predare, nu pot să nu amintesc de activitățile nonformale pe care le-am coordonat mai mulți ani: echipele cu care am participat la concursurile de educație rutieră anual, din 1995 până în prezent, cu prezență la faze municipale, județene, interjudețene și naționale, apoi loturile pregătite pentru Olimpiada de educație civică la nivel primar sau gimnazial sau Olimpiada Animatorilor, pentru trei ani, la nivel liceal.
Ai încercat vreodată și alte joburi? Din câte știu, ai pregătire și de jurist, așa este?
Da, am încercat multe alte job-uri și am convingerea că toate mi-au adus experiențe benefice. Cu carte de muncă am lucrat ceva mai mult de doi ani ca jurist, dar atunci am înțeles clar că sufletul meu trage tot spre școală, de aceea am decis repede să revin în domeniul educației. Fără carte de muncă, în regim de cumul sau colaborare, cu sau fără acte, am mai făcut: contabilitate primară, vânzări, corectură/redactare de carte pentru mai multe edituri, secretariat, șofer, șef de cabinet senatorial, management de proiect, formare.
Cum se desfășoară o zi din viața ta, având în vedere că, pe lângă lucrul full-time în sistemul educațional, te întâlnim mereu la un film, la o lansare de carte?
Orice am face, în afara prestației la locul de muncă, e bine să fim conectați și la ritmul cultural al urbei. Am norocul ca Mihai să fie foarte bine ancorat în ceea ce se întâmplă în domeniul literar/cultural al Brașovului și al țării și să participăm împreună la numeroase întâlniri literare, cenacluri, festivaluri de teatru, comedie, film, stand-up comedy, concerte.
Și cum se desfășoară o oră cu tine la catedră? Elevul trebuie să stea nemișcat în bancă și să ceară voie cu rușine la toaletă sau s-au schimbat aceste lucruri față de când eram eu elevă, de exemplu?
Depinde foarte tare de nivelul de vârstă și de încrederea pe care o am în elevii din fiecare clasă. Pentru toți elevii răspunzi pentru ceea ce fac ei în școală și mai ales în ora ta. Doar cu studenții e puțin altfel, deoarece ei sunt majori.
Cei mici sunt foarte inventivi și îți pot face multe surprize și plăcute, dar și neplăcute. Îi educ să meargă la toaletă acasă și în pauze. Îi las și în ore dacă sunt urgențe, dar nu știu niciodată dacă ei sunt sinceri când cer să iasă din clasă și nu știu sigur ce fac și pe unde merg în acele momente. Din păcate, în sistemul nostru de educație există un singur cadru didactic cu elevii în ore, de aceea nu poți să te împarți în mai multe locuri: dacă ești cu majoritatea elevilor în clasă, nu vei ști clar ce face elevul care a ieșit din oră. Cu elevii de liceu sunt mult mai permisivă.
În general, în prezent, elevii nu stau nemișcați în bancă, de orice vârstă ar fi. Nici noi nu stăteam nemișcați, dar sigur eram mult mai atenți să nu deranjăm lecția. Încerc să creez în oră și activități care să presupună mișcare, dar mai ales să îi implic în proiecte practic-aplicative la fiecare materie pe care o predau, dar în special la disciplinele opționale.
Având o perspectivă din interior, îți pun aceeași întrebare pe care mulți o pun invitaților lor din politică: mai există speranță pentru România, dacă e să ne ghidăm strict după pasiunile și cunoștințele noilor generații?
Cum se spune, speranța moare ultima. Noile generații sunt foarte surprinzătoare, iar diferența între cei mici și cei de liceu e mare. Copiii digitali, care s-au născut și au crescut în prezența jocurilor electronice și a tehnologiei în permanentă schimbare, sunt altfel setați. Din această perspectivă și cadrele didactice care fac cu pasiune această meserie și cărora le pasă de munca lor, adaptează în permanență modul de abordare a lecției. Copiii de azi sunt mult mai bine ancorați în realitate, dar cu fiecare generație îi văd mai puțin răbdători și mai puțin dispuși să depună efort pentru a obține ceva. E cumva de înțeles, deoarece ei reprezintă o microsocietate, reflectă viața pe care o duc azi părinții lor: totul se derulează în grabă, într-o continuă luptă pentru existență și cu tendința de a obține cât mai mult, cu efort cât mai puțin.
Mulți dintre elevii de liceu, studenții și proaspeții absolvenți cu care lucrez sunt activi în diverse ONG-uri și implicați în proiecte sociale, fac voluntariat și organizează activități caritabile; aceste activități îi diferențiază mult de ceea ce făceam noi (cei din generația mea) la vârsta lor. Noi nu avem asemenea oportunități.
O categorie oarecum aparte o reprezintă foștii noștri elevi care au studiat sau au muncit în sisteme din alte țări și care se întorc în România sau care fac mult pentru țara natală, chiar dacă sunt departe. Oportunitatea de a studia și în alte sisteme i-a format altfel.
Activitatea pe care o desfășor voluntar de doi ani în cadrul comunității „Aspire for Teachers” mi-a relevat exemple de tineri extrem de bine ancorați în realitatea prezentului de la noi, dar și din multe alte părți de lume, care lucrează în companii internaționale, au viziune, gândesc strategic, sunt extrem de pragmatici și în contact cu tot ce înseamnă noutăți în domeniul tehnologic, planificare și management, dar care vor să facă ceva pentru sistemul de educație de la noi și pentru țara din care provin.
Așadar, există tineri de viitor, există speranță. Totul e să le acordăm încredere și suport.
Pe tine te îngrijorează faptul că, de la vârste din ce în ce mai fragede, dezvoltăm pentru tehnologie o pasiune aproape sinonimă cu dependența?
Nu. Deși nu mai fac parte din generația tânără, cred că sunt și eu oarecum dependentă de tehnologie. Și în acest domeniu e importantă educația. Totul e ca cineva să te educe și în utilizarea tehnologiei; important e ce faci când stai pe diverse gadget-uri. Sunt extrem de multe aplicații utile pentru orice domeniu; totul e să știi să le cauți și să înveți să le aplici.
Dacă părinților și elevilor le deschizi ochii spre posibilitățile care există în prezent (și) în domeniul tehnologic, cei care sunt interesați și vor binele copiilor, vor găsi resursele pentru a-i susține și ajuta pe copii.
Concret, la întâlnirile lunare cu părinții, la școală, aleg un subiect pe care-l detaliem cât e necesar, în prima parte a ședinței, urmând ca toți cei interesați de subiect să poată solicita detalii. Mai mult, pe Facebook, am creat și administrez grupul PARTNERS (dezvoltat în cadrul proiectului „PARents Teacher NEtworks Relationship Sistem”); aici postez diverse anunțuri, articole, filmulețe, sfaturi utile cadrelor didactice și părinților pentru educarea copiilor.
Recomandă-ne o carte despre care crezi că ne poate face, fie și într-o mică măsură, oameni mai buni. Sau mai utili societății.
Recomandare pentru părinți: „Să-i învățăm pe copii să gândească. Cum să crești un copil încrezător, independent și chibzuit în epoca gratificării imediate”, de Darlene Sweetland și Ron Stolberg, în Colecția Psihologie practică pentru părinți, la Editura Trei, 2018.
Recomandare pentru cadre didactice: „Arta și știința predării. Un cadru cuprinzător pentru o instruire eficientă”, de Robert J. Marzano, în Colecția Educație și formare, la Editura Trei, 2018.
Recomandare de/pentru suflet: „Riduri”, de Mihail Vakulovski, Editura Casa de pariuri literare, 2017.
