Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/06/2018
Arhiva Zile si Nopti

Cu Hiromi, despre muzică, Bruce Lee și mâncare bună

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Cu Hiromi, despre muzică, Bruce Lee și mâncare bună Share Cu Hiromi, despre muzică, Bruce Lee și mâncare bună


 

“Când preiei o lucrare de la altcineva ai o responsabilitate, trebuie să știi unde vrea să te ducă autorul și să o construiești în felul tău creând o legătură cu originalul. E tot un fel de a compune sau mai degrabă a recompune. Descompunere, reconstruire. Nu am o opțiune, ambele țin de creativitate.” Hiromi Uehara

Interviu realizat de Berti BARBERA, pentru revista SUNETE.

Una dintre cele mai speciale muziciene din lume la această oră, pianista Hiromi Uehara, a concertat în luna octombrie (2017) la Ateneu, în compania harpistului columbian Edmar Castañeda.

Ocazie pentru revista Sunete să-i pună artistei japoneze câteva întrebări. Răsunsurile le găsiți aici, mai jos. 

Îți amintești de câte ori ai cântat în România?

HIROMI: Asta e a cincea oară. Am mai fost la Timișoara, de două ori la București și în munți, la Gărâna, unde a fost foarte frig (râde).

Ai format un cvartet, apoi un power-trio, ai concerte solo, acum ai găsit un nou partener de duet, după ce ai cântat cu Chick Corea. Cum ai ajuns să cânți cu Edmar (Castañeda)? Cum v-ați găsit?

HIROMI: Prima oară l-am întâlnit în iunie 2016, la Festivalul de Jazz de la Montreal. Eu cântam cu trio-ul iar el deschidea seara cu un recital solo. Nu-l ascultasem înainte și mi-am zis că un concert de harpă sună oricum interesant. L-am urmărit din culise și nu mi-a venit să cred ce aud. Păreau mai multe instrumente care vin de la un singur om, bas, chitară, sub diferite forme, parcă văzusem un OZN, ceva din altă dimensiune. Harpa dusă la un nivel de care nu am știut până în acel moment. Parcă întâlneam o nouă specie, ca-n filmele SF.

Ce ai adăugat din punct de vedere stilistic la acest proiect? Te provoacă într-un mod diferit?

HIROMI: Totul a decurs foarte natural. Ne-am întâlnit după concert, am vorbit și ne-am spus că ar trebui să cântăm impreună la un moment dat. Amândoi ne-am dat seama că vorbim aceeași limbă muzicală. L-am sunat după două săptămâni și i-am propus să vină la două dintre concertele mele din iulie în calitate de invitat special. El a acceptat bucuros și surprins că învitația a venit atât de repede. Așa am început, după aceea am decis să plecăm în turneu pentru că într-adevăr era ceva magic în muzica noastră.

Cum ați ales repertoriul pentru turneu și pentru ce avea să urmeze?

HIROMI: Am ales de la fiecare compoziții care să se potrivească acestei formule, plus câteva teme standard, cum e „Libertango”. După câteva concerte am început să-mi dau seama de posibilitățile sonore ale harpei, pentru că nu știam aproape nimic despre acest instrument, nu știam cum să scriu pentru harpă. Așa am început să scriu pentru acest duet, prima piesă fiind suita în patru părți pe care am numit-o „The Elements”, conținând cele patru elemente esențiale, focul, apa, aerul și pamântul. Am avut doar acest instrument în minte, am scris piesa doar pentru acest duet.

Creezi sau descoperi muzica?

HIROMI: Creez, așa simt.

Ce te provoacă mai mult, să scrii material original sau să preiei muzica și să o recompui în felul tău? 

HIROMI: Când preiei o lucrare de la altcineva ai o responsabilitate, trebuie să știi unde vrea să te ducă autorul și să o construiești în felul tău creând o legătură cu originalul. E tot un fel de a compune sau mai degrabă a recompune. Descompunere, reconstruire. Nu am o opțiune, ambele țin de creativitate.

E nevoie de calități speciale, uneori extra-muzicale, pentru a fi un lider. Te rog să-mi descrii filozofia ta de lider de grup.

HIROMI: Din punct de vedere muzical ai nevoie de o viziune foarte clară despre muzica pe care vrei să o faci cu grupul respectiv și în același timp să fii deschis la sugestii. Orgoliul este lăsat deoparte atunci când muzica este o prioritate. Dacă ajută muzica, preia idea și fii flexibil, dar decizia asupra variantei finale îți aparține. Mă simt ca un regizor de film.

Ai lucrat cu personalități masive. Cum i-ai capacitat în proiectele tale?

HIROMI: Am ales din start oameni cu care se poate vorbi. Nu prea vreau să cânt cu muzicieni cu care nu mă pot înțelege realist. Toți cei implicați vin doar pentru muzică, indiferent de vârstă sau de faimă. Ne înțelegem reciproc, punem muzica pe primul plan și suntem foarte fericiți.

Nu poți avea tot timpul același pian, poate nu întotdeauna calitatea instrumentului e pe așteptările tale. Depinzi de asta. Care este relația ta cu pianele?

HIROMI: Nu e ușor să cânți în fiecare zi la alt instrument, chiar dacă uneori modelul este același. De fiecare dată când ajung la scenă, încerc să înțeleg cât mai bine pianul, să mă apropii cât mai mult de el. Facem cunoștință și încerc să-i găsesc caracteristicile. Îmi place să mă revăd cu instrumente la care am mai cântat, chiar dacă uneori le găsesc în condiții mai rele și-mi vine să le întreb: „ce-ai pățit? cine ți-a făcut asta?” Suntem ca prietenii buni.

Ai modele care te-au inspirat? Simți vreo influență puternică de la vreun predecesor?

HIROMI: Inspirația vine de peste tot, din călătorii, din filme, din experiențele trăite. Muzical, primii doi muzicieni care m-au fascinat au fost Erroll Garner și Oscar Peterson. Ei sunt cei care mi-au provocat prima schimbare de percepție a muzicii. A fost prima mea întâlnire cu jazz-ul care mă făcea să dansez. Muzica suna foarte vesel și îmi plăcea libertatea pe care o simțeam. Am început să ascult jazz și să improvizez.

Ai alte modele, dincolo de muzică?

HIROMI: Bruce Lee.

Cu care dintre ei te-ai întâlnit?

HIROMI: Ahmad Jamal, Chick Corea și mulți alții. Din păcate, cu Zappa și cu Bruce Lee nu am apucat să mă văd. Admir oamenii înzestrați cu disciplină și cu pasiune.

Unde te vezi într-o industrie muzicală pe care nu o prea poți evita și care nu vinde întotdeauna ceva sincer?

HIROMI: Nu am încercat niciodată să mă cataloghez, să mă asociez cu vreo categorie. Asta te îngrădește, odată intrat într-o categorie, e greu să mai spui și altceva. Am încercat să mă deschid către orice persoană care iubește muzica. Uneori mă uit în public și văd oameni diferiți. La un concert, în Italia parcă, am văzut o doamnă în vârstă, cu colier, lângă un băiat care probabil studia pianul, iar lângă ei era un tip care purta un tricou cu Iron Maiden. Ei nu au crescut cu aceeași muzică, dar s-au întâlnit la concertul meu. Muzica instrumentală, în absența textului care spune ceva precis, poate fi interpretată în mai multe feluri, la diferite niveluri. Eu sunt un fel de ilustrator, iar ei își pot face propriile imagini în minte. Atâta timp cât există o conexiune cu muzica, accesul e deschis tuturor. Muzica are puterea de a uni generațiile. În Olanda am văzut în public un domn cu coif de vrăjitor. Oare el mai auzise harpa până atunci? Nu cred. Poate el mă știa prin legătura cu Simon Phillips și a venit la concert. Se pare că i-a plăcut, iar legătura despre care vorbeam, efectul de unitate, s-a simțit. Din acel moment și el a descoperit ceva nou. Vreau să fiu liberă să mă deschid către muzică și oameni, nu am nevoie de îngrădiri. 

În procesul de scriere, te gândești la un titlu și compui sau pui titlul după ce ai terminat de scris piesa?

HIROMI: Când scriu muzica îmi vin multe cuvinte în minte. Mă gândesc la ceva, adaug câteva fraze, nu sub formă de versuri, ci mai mult pentru a forma un mediu, un peisaj. Scriu despre tot ce mă atinge, nu am teme speciale.

Ai vreun obicei înainte de concert?

HIROMI: Îmi doresc să fiu încojurată de oameni cu atitudine pozitivă.

Ce mai apuci să faci din ceea ce-ți place, în afară de muzică?

HIROMI: Îmi place mâncarea bună. Asta e pasiunea mea (râde).

Nu prea se vede.

HIROMI: Pentru că ard caloriile cântând. Dar îmi place să gust din specificul fiecărui loc în care ajung, nu caut din prima un restaurant japonez. Și în România am mâncat carnea aceea tocată, grea și gustoasă.

Cum menții echilibrul între pasiune și disciplină?

HIROMI: Toată munca, tot studiul riguros, tehnica, toate trebuie să fie încadrate de pasiune, ca un sandwich. Totul ar trebui să înceapă cu pasiune, apoi intervine disciplina care te ajută să construiești, apoi vine din nou pasiunea care menține dorința de a continua.

Ce ai în playlist? Ce muzică asculți?

HIROMI: Mi s-a stricat iPod-ul, dar am iTunes. Săptămâna asta am ascultat mult Van Morrison, noul lui album de blues, împreună cu Jeff (Beck). E extraordinar. Am auzit că va scoate curând și un album de jazz. E atât de activ, de creativ, uimitor. Că tot vorbeam de pasiune…

Articol preluat din Revista SUNETE, sunetelive.ro

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută