Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/06/2018
Arhiva Zile si Nopti

Filmele „Testamentul nou-nouț” și „Un pas în urma serafimilor”, la Cinematograful „București”

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Filmele „Testamentul nou-nouț” și „Un pas în urma serafimilor”, la Cinematograful „București” Share Filmele „Testamentul nou-nouț” și „Un pas în urma serafimilor”, la Cinematograful „București”


Sâmbătă, 7 iulie 2018, ora 18.00, la Cinematograful „București” din Pitești este programat un nou film care merită văzut, „Le tout nouveau testament” („Testamentul nou-nouț”), în regia lui Jaco Van Dormael. În rolurile principale, Catherine Deneuve, Benoit Poelvoorde și Pili Groyne. Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
„Dumnezeu există. Locuiește la Bruxelles. E odios cu soția și fiica lui. S-a vorbit mult de fiul lui, dar foarte puțin de fiica lui. Fiica lui sunt eu. Mă numesc Ea și am 10 ani. Ca să mă răzbun, le-am trimis tuturor oamenilor din lume, prin SMS, data la care vor muri.” O comedie absurdă despre viață, moarte, destin și liber arbitru. Despre un Dumnezeu care ne dă totul pe tavă, un Dumnezeu lipsit de compasiune pentru umanitatea creată chiar de el, care ne servește niște legi implacabile și ciudate în același timp (legile lui Murphy). Dumnezeu (interpretat foarte bine de Benoit Poelvoorde) va fi confruntat cu propriile legi în timpul călătoriei sale pe Pământ. După filmul „Mr. Nobody”, regizorul Jaco Van Dormael vine cu această comedie fantastică stranie, absurdă, iar, în final, cu o temă de reflecție: și dacă Dumnezeu ar fi femeie?!?

Duminică, 8 iulie, ora 18.00
, e film românesc la Cinematograful „București”: „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu. În rolurile principale: Ștefan Iancu, Vlad Ivanov, Cristian Bota și Toto Dumitrescu. Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru student și pensionari și de 75% pentru elevi.
Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Încearcă să se adapteze mediului, dar își dă seama că sistemul este corupt și abuziv. El și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută