Zafir cobora pe drumul ce ducea în portul vechi. Își suflecase pantalonii de in și se uita cu amuzament la papucii din piele, care atunci când pășea scoteau un sunet ciudat. Ploua cu trăznete, așteptase ploaia asta de multă vreme. Trăzni puternic în stânga lui, un cățel se ascunse repede sub o mașină, dar alarma acesteia îl goni și de acolo.
Zafir zâmbi… Se opri, se uită la papuci și-i scoase din picioare. Simți apa pe tălpi ca pe o binecuvântare. Mai jos, auzi sirena unei nave și, în același timp, văzu un melc în fața lui. Îl luă și-l puse pe o frunză. Ce țicnit sunt, vorbesc cu melcii. Zâmbi… Văzu venind spre el o fată cu o pelerina galbenă pe ea. Nu părea să se grabească prea tare. Își șterse apa de pe figură, cred că are vreo 22 de ani. Fata ridică ochii și luă aproape reflex scoica pe care Zafir i-o întinsese.
Era o scoică foarte mică, pe care o găsise pe plaja unde înota el. Îți multumesc, zise, uitându-se după el. Zâmbi. Într-o mașină, la intrarea în port, un cuplu. El: m-am săturat de viața asta monotonă, totul e gri. Ea, văzându-l pe Zafir, hai și noi. El: fugi de-aici dragă, vrei să răcești? Fii liniștită, nu se plimbă, l-a prins ploaia asta nenorocită.
Soarele se iți dintre nori pentru câteva secunde, așa cum numai în filme apare. Zafir se uită în sus, aproape nemirat de apariția soarelui: sunt un înger beat.
