Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 03/08/2018
Arhiva Zile si Nopti

Se lansează Fundația9 și Fondul de Cinema „Lucian Pintilie”

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Se lansează Fundația9 și Fondul de Cinema „Lucian Pintilie” Share Se lansează Fundația9 și Fondul de Cinema „Lucian Pintilie”


Se lansează Fundația9, o inițiativă nonprofit care își propune să susțină liderii și proiectele noii generații de creatori și educatori, oferindu-le programe și platforme de afirmare. Partener Fondator al Fundației9 este BRD Groupe Société Générale care pune la dispoziția Fundației resurse, dar și know-how dezvoltat în ultimii ani, de tip incubator de proiecte culturale sau de educație, respectiv platforme de idei. Aceste inițiative sunt acum înglobate și vor fi gestionate sub îndrumarea Consiliului Director independent al Fundației, cu scopurile de a fi curatoriate și extinse. Platformele respective sunt Scena9, platforma de jurnalism cultural fondată în 2015, și Rezidența BRD Scena9, centru cultural destinat tinerei generații de creatori de cultură contemporană.

Primul proiect nou lansat de Fundația9 este Fondul de Cinema „Lucian Pintilie”, creat în memoria marelui regizor român dispărut în acest an. Prin intermediul acestui fond, Fundația9 își propune să onoreze memoria marelui cineast român și să sprijine filmele de autor, semnate de regizori români aflați la debut, în spiritul cinematografiei lui Pintilie. Primii beneficiari selectați în cadrul programului sunt Cristi Iftime, Anghel Damian și Bogdan Mureșanu, artiști care s-au bucurat de recunoaștere încă de la primele scurtmetraje la care au lucrat.

„Fondul Lucian Pintilie” este un program destinat în primul rând tinerilor autori de film, dar și memoriei marelui regizor. Gândit pentru a susține, în primul rând, pe creatorul de cinema de artă și conceput în așa fel încât să îi dea acestuia mijloacele de a își dezvolta și formaliza viziunea, fondul va deveni, în timp, o adevărată resursă pentru debuturi, dar și pentru relansarea și perpetuarea unei culturi estetice și cinematografice substanțiale. 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută