Recomandare de carte | „Sentimentul primar al nevinovăției”

Cînd a apărut traducerea Norei Iuga şi a lui Radu-Mihai Alexe a romanului „Sentimentul primar al nevinovăției” (Humanitas), nu ştiam nimic de autoarea lui, Dana Grigorcea (n. 1979, Bucureşti), precum majoritatea cititorilor români, de altfel. Dar apariţia acestei cărţi înseamnă pentru mulţi dintre noi descoperirea unui foarte interesant scriitor de origine română.

Ca şi Aglaja Veteranyi, Dana Grigorcea s-a născut în România, dar s-a stabilit în Elveţia. Romanul, scris în germană şi distins cu multe premii, e un fel de „Decameronul” zilelor noastre, fiindcă se povesteşte foarte mult, cu umor, ironie şi nostalgie, avem şi bancuri, şi multe trimiteri la hiturile dinainte de ‘89.

Oricum, naratoarea vede Bucureştiul cumva dintr-o parte, ea îndepărtîndu-se de el cît a locuit la Zurich, de aceea vedem şi noi cu un ochi mai proaspăt obsesiile şi obişnuinţele noastre.

Dana Grigorcea cunoaşte bine realităţile de aici şi acum şi posedă un puternic simţ de observaţie. Romanul său e şi existenţial, şi cotidian, şi poetic. Excepţională e scena în care tinerii repetă, fără să-şi dea seama, relaţia părinţilor, întinzîndu-se în adînciturile patului lor.

„Sentimentul primar al nevinovăției” de Dana Grigorcea este un roman despre Bucureşti, foarte bine scris şi care se citeşte cu multă plăcere.

Mihail Vakulovski