Concediu în România | Partea a 2-a

Continuăm seria „Concediu în România”, prin care vă prezentăm încă 12 locuri foarte frumoase chiar de la noi, care-și așteaptă vizitatorii. Știm, la infrastructura pe care o avem sau unele condiții oferite de hoteluri învechite, e mult mai ușor să-ți cauți un bilet de vacanță într-o țară exotică, dar dacă, totuși, te lovește curajul și pornești într-o aventură românească, ai aici câteva locuri de vizitat.


Oradea


Nu vizita Oradea doar când plănuiești o excursie la Budapesta. Acordă-i puțină atenție, căci e unul din cele mai frumoase orașe de la noi - și unul care a investit ceva în reabilitarea fațadelor clădirilor istorice, un gest foarte aplaudabil. Când te plimbi prin centrul istoric al orașului zici că pășești în altă lume, deci musai să-i faci o vizită.

Cascada Cailor


Una din cele mai faine cascade din România se află fix în stațiunea Borșa, o destinație perfectă mai ales pentru cei care vor o vacanță ceva mai activă. Teoretic, poți ajunge la cascadă și cu telescaunul, dar e și mai frumos să urci ușor pe potecă până la vârf. Nu-i abrupt, deci îți trebuie doar ceva comod în picioare, nu cine știe ce echipament complicat de escaladat.

Cimitirul Vesel


Vestea Cimitirului Vesel de la Săpânța, județul Maramureș, s-a dus peste tot în lume. Vorba aia, să mergi să vizitezi un cimitir și să ieși zâmbind de acolo nu-i ceva așa comun. Cimitirul Vesel e o atracție căutată, mai ales că în jur sunt o grămadă de meșteșugari care-și pun obiectele lucrate manual la înaintare.

Alba Iulia


Principalul obiectiv în Alba Iulia este Cetatea Alba Carolina, în interiorul căreia găsești o mulțime de alte obiective precum Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Încoronării, Muzeul și Sala Unirii, Celula lui Horea, Cloșca și Crișan, Palatul Apor, Palatul Principilor - și altele. Îți petreci cu ușurință toată ziua în interiorul cetății, deci o poți lua ușor de dimineață până seara.

Roșia Montană


O drumeție la Piatra Corbului sau la Piatra Despicată, o plimbare prin comunitate, o poveste cu un localnic la poarta casei și o sesiune de shopping la „Made in Roșia Montană” -în zona asta nu mergi în căutare de momente pline de adrenalină, ci mergi atunci când vrei să îți reîncarci bateriile. Apropo, dacă dai de ceva aur, va trebui să-l lași acolo. Ne pare rău.

Blaj


Motivul principal pentru care am vizitat orașul Blaj în trecut a fost Festivalul Blaj aLive, dar un cititor ne-a sugerat că orașul merită să fie și el în lista asta de „top destinații”. Andrei, mersi de pont, aveai dreptate! Un oraș plin de istorie și frumuseți naturale, Blajul e perfect pentru o mică escapadă cu prietenii!


Biertan


Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal fiind cuprins în cele „Două Scaune” (Mediaș și Șeica). Comuna are farmecul unei așezări pitorești cu case vechi tradiționale săsești construite în stil baroc transilvănean. Toate aceste construcții alături au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.


Sibiu


E așa de aproape, că parcă nu prea avem scuze pentru cât de puțin mergem la Sibiu. Este unul dintre cele mai importante orașe din Transilvania, un principalel centru al coloniștilor sași stabiliți în zonă. Orașul a cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă iar în anul 2007 a fost Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg.

Complexul Harmonie


Complexul Harmonie (5km de Predeal) îți permite să te întorci în natură. Complexul îți oferă un cadru inedit în care să scapi de cotidian și să petreci câteva zile înconjurat de verde, chiar într-una din căsuțele din copaci. Da, fix din aia pe care ți-o doreai când erai mic. Dacă ești certat cu înălțimile, te poți bucura de una din căsuțele țărănești, dotate cu tot ce-ți trebuie.


Curtea de Argeș


Aici ne interesează în mod special zona centrală a orașului,unde sunt concentrate majoritatea obiectivelor turistice: Curtea Domnească, Muzeul Municipal Curtea de Argeș, Primăria Veche, Parcul Sân Nicoara, ruinele Bisericii Sân Nicoara. Mai mult, musai trebuie vizitată și Mănăstirea Curtea de Argeș, construită în stil medieval, și Fântâna Meșterului Manole.

Lacul Sfânta Ana


În județul Harghita te poți scălda în singurul lac vulcanic din Europa Centrală, aflat la aproape 1000 de metri altitudine. Sau, dacă nu vrei să înoți, poți face o plimbare cu barca pe lac, apoi să pornești în drumeție prin natură. Dacă te ții de treabă, plimbarea te poate duce până la Tinovul Mohoș, adică lacul cu mușchi, un fel de mlaștină. Nu te poți scălda aici, dar e o privelișe tare faină.

Podul lui Dumnezeu


Podul lui Domnezeu este unicul pasaj natural rutier funcțional la nivel național, aflat în județul Mehedinți (podul trece peste șoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin). Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa, dar e singurul care și rămâne deschis traficului rutier. De asemenea, sunt o mulțime de legende locale despre cum s-a format podul și cum și-a primit numele care fac podul să fie și mai fascinant.