Mihail Vakuovski | Fără coadă

În zori, un cuțu mic și foarte frumușel aleargă, încurcat, pe lîngă zidurile orașului. Se uită în părți, e foarte atent la oameni, dar și la potăile din jur. E pufos și simpatic, dar n-are coadă.

I-au spus frații mai mari că stăpînul îi ține pentru lupte, de aceea le taie cozile, dar nu i-a crezut. Avea impresia că-l tachinează, i se părea absurd să i se taie o parte a corpului ca să devină mai… rău, adică mai bun la încăierări, cum a zis taică-so.

De cînd a fugit de acasă iese la plimbare mai mult noaptea sau în zorii zilei. Îl enervează că exact acum au închis piața din centrul oraşului, au băgat scaune și-l sperie îngrozitor boxele, care explodează fonic cînd nici nu te aștepţi. Seara unii oameni îi închid pe alţii în piață și le urlă-n microfoanele-n formă de cerb.

„Săracii”, îi compătimește cuțu, „sunt obligaţi să asculte toate schelălăielile alea penibile. Și le-au tăiat și lor cozile, se vede de departe”. E atît de trist, încît n-are chef nici să alerge pisicile din Piaţa Sfatului. Aia de la Librăria Humanitas iar are pui, ce i-ar mai fi jumulit… în mod normal… Tot gîndindu-se la asta, se vede într-o fotografie pe Strada Sforii – o hîrtie cu poza lui, sub care scrie ceva. Știe să citească doar literele mari, de tipar. Cu litere mari și boldate scrie FĂRĂ COADĂ.