#SMT: Centrul Civic – Centrul distracției

În Centrul Civic ai de unde alege atunci când vrei distracție – orice preferințe ai avea, de la anumite tipuri de mâncare la seri tematice sau de dans, trio-ul #SMT reconfirmă că în Centrul Civic ai parte de tot ce-i mai bun în oraș în materie de petrecere a timpului liber. Social Pub – Lounge, Move Club și Temple Pub sunt cele trei „responsabile” de modul în care îți petreci finalul de zi sau de săptămână.

Iar luna septembrie este lună aniversară pentru toate aceste trei, așa că haideți să spunem în cor: la mulți ani, #SMT!

SOCIAL PUB – LOUNGE

Împlinește 7 ani de existență în data de 8 septembrie 2018, iar la petrecerea care marchează momentul suntem cu toții invitați! În 2011, ideea unui local brașovean care să satisfacă mai multe gusturi lua ființă și se materializa sub numele de Social Pub – Lounge, iar de acolo a început o călătorie tot mai plină de aventuri de la an la an. La fel, au crescut, s-au dezvoltat și au învățat, au descoperit cum să evolueze pentru ca Social Pub să fie alegerea cât mai multor persoane care ies în oraș.

Marea lor sărbătoare de pe 8 septembrie înseamnă că o parte semnificativă a brașovenilor va participa la eveniment pentru a ciocni un pahar în cinstea locului de ieșit preferat din oraș, unul dintre puținele cu o parcare generoasă. Șampania pentru Marii și tortul pentru toată lumea nu sunt singurele surprize, dar participanții le vor descoperi la fața locului.

MOVE CLUB & STAGE

Pe 15 septembrie 2018, Move Club împlinește 3 ani de când a dat startul muzicii din oraș în forma cunoscută și apreciată nu doar de studenții pentru care Move a devenit sinonim cu modul de relaxare preferat după studiu. Tot aici se pot organiza evenimente diverse, dacă vrei să ieși în evidență cu ziua de naștere, pe care în Move o poți face de neuitat. Ai la îndemână tot ce îți trebuie, ai parte de profesioniști care au grijă ca nimic să nu fie lăsat la voia întâmplării, și-n plus te bucuri de o parcare mare, să știi că nimeni dintre cei dragi nu își face probleme legate de parcare.

TEMPLE PUB & GRILL

Temple Pub, un concept unic în Brașov – care aduce atmosfera de pub englezesc într-un mediu extrem de cochet, elegant și de bun-gust – împlinește 4 ani de existență, iar săptămâna 25-30 septembrie 2018 va fi marcată de evenimente zilnice pentru a sărbători cum se cuvine. Pe lângă surprizele numeroase pe care le pregătesc cei de la Temple Pub și pe care brașovenii sunt invitați să le descopere la final de septembrie, trebuie menționat un super-eveniment menit să impună un alt ritm al distracției: pe 29 septembrie, cei de la FreeStay (formație românească înființată în 2012 de îndrăgitul Florin Ristei) concertează în Temple Pub!

În plus, în Temple găsim cel mai mare ecran full-HD din Brașov: 6 metri pe care poți să vezi meciurile echipelor preferate sau să asculți muzica artiștilor momentului. Și tot aici ai două mese cu autoservire de la draft: bere proaspătă, oricâtă dorești, mereu la îndemână.