Balcanul | În vizite gastronomice la Lavender Cafe & Wine (XII)

Servus,

De curând am fost întrebat, văzând că nu elogiez dulciurile și deserturile, dacă acestea îmi plac sau nu. Evident că îmi plac, dar nu mă dau în vânt după ele decât dacă sunt geniale. Despre cele pe care le consider foarte reușite voi scrie în rândurile următoare.

În Brașov, o primă cofetărie cu ștaif este Lavender Cafe & Wine, aflată pe strada Calcarului, într-o zonă rezidențială a orașului. Prăjiturile sunt făcute de Natalia Negară, pasionată și entuziastă a cofetăriei moderne. Eu am încercat un ecler cu cremă de fistic, foarte sățios, un gust bogat fără a fi excesiv de dulce, dar și o baclava, generos însiropată și cu miez de nucă din abundență.

O altă cofetărie faină, deschisă chiar de curând la intersecția străzilor Sitei cu Bisericii Române, este Brutăria Simplu – brutărie datorită faptului că fac o varietate largă de pâine artizanală cu maia, fără drojdie, pe lângă o selecție apetisantă și permanentă de prăjituri și patiserie. Pâinea este făcută de Nicoleta Trifan, iar prăjiturile de Alex Pandrea. Acesta din urmă s-a restabilit de câțiva ani la Brașov „după 8 ani de bucătărie, cofetărie, bufeturi, fine dining, à la carte, Grecia, Alain Ducasse, bucătărie mediteraneană, franțuzească cu influențe orientale, cursuri de formare în țară și în afară” și ne încântă cu proiectele lui gastronomice, cu accent pe deserturi fabuloase.

Nicoleta și-a transformat pasiunea în afacere și a pornit cu ambiția de a oferi pâine fără niciun compromis, dar și fără drojdie, doar cu maia și variate tipuri de făină.

Eu am încercat un choux crocant la exterior și umplut cu cremă de vanilie, delicios. M-am controlat greu și am încercat și un ecler cu ciocolată și cafea, perfect realizat; poate că fără cafea era perfect pentru mine. Am gustat și un ecler cu cremă de lămâie pentru a concluziona acest festin, de asemenea perfect, echilibrat între dulce și acrișor, un deliciu.

Pe lângă pâine și prăjituri, la Simplu mai găsiți preparate de cafea proaspăt prăjită local și o selecție de sucuri.

În ambele cofetării, prețurile prăjiturilor variază între 7 și 15 lei, dar se remarcă prin calitatea ingredientelor folosite și un suflu nou în piața locală a dulciurilor bune.

Să tot mâncăm prăjituri, Balcanul!

Lavender

  • ecler 8,5/10
  • baclava 8,5/10

Simplu

  • choux 10/10
  • ecler ciocolată și cafea 8/10
  • ecler lămâie 9/10