Liviu Cozma | In the mood for love, prin perspectiva nevăzutului - IV

 

 

În ultimele secunde ale scenei tăiate descrise anterior vedem pe un pat un medalion roșu în formă de inimă. Sfârșitul filmului îl surprinde pe Chow la templul Angkor Wat, șoptind secretele relației sale în gaura unui perete, pe care apoi o astupă cu pământ, sugerând metaforic intenția de a îngropa trecutul dureros.

Scena originală includea atât o întâlnire întâmplătoare cu dna. Chan, cât și momentul în care sub bucata de pământ se zărește inima roșie. Nu e nevoie să o vedem ca să știm ce se află în mica scorbură din perete, iar Wong Kar-wai a fost inspirat în a nu fi mult prea lipsit de subtilitate. Acest mic detaliu clarifică totuși intenția sa și întunecă suplimentar finalul, sugerând că suferința lui Chow este cât se poate de vie și că ar fi dorit să îngroape mai mult decât o simplă amintire.

Avem să aflăm asta în viitorul din filmul 2046, unde fiecare acțiune a unui Chow cinic e bântuită de iubirea ratată, realizând că sentimentele nu pot fi pur și simplu îngropate și uitate sub un petic de pământ. La sfârșitul filmului, înțelegem că pe scala timpului relația celor doi nici nu a existat, totul este inaccesibil lumii exterioare, iar lumea celor doi nu prezintă nicio mărturie fizică că iubirea lor nu a fost rodul imaginației.

Tot ce rămâne e amintirea dureroasă a celuilalt, văzută acum ca printr-o fereastră prăfuită.

(va urma)