Dony feat Baby C lansează piesa ”Nothing like me”, filmată în Zakynthos

Artistul Dony lansează single-ul ”Nothing like me” feat Baby C, cu un videoclip filmat în cele mai frumoase locuri din Zakynthos. „Ideea videoclipului a fost a mea, m-am gândit la Grecia, unde locuiește și fratele meu. Îmi place foarte mult acolo și m-a inspirat insula Zakynthos, am văzut niște locuri superbe pe internet și am zis că aici trebuie să filmăm videoclipul. Am vorbit cu SAN, regizorul, care a venit cu stilul lui unic de a filma”, povestește Dony despre cum a apărut ideea decorului din videoclip.


O coproductie Global Records și November, single-ul “Nothing like me” este compus de Laurențiu Duță, Corneliu Constantin Donici, versurile îi aparțin lui Carlie Rompre, producția și mix-ul lui Laurențiu Duță, iar Anton San (SAN) este regizorul și directorul de imagine al videoclipului. Solistul şi producătorul Dony cunoaște succesul în vara anului 2008 când, alături de David Deejay, lansează single-ului fenomen “Sexy thing” și creează un nou curent muzical: popcorn. Ei cuceresc scena de muzică dance-house din România, dar și din Europa Centrală, cu un nou stil muzical. “Nasty Dream”, “So Bizzare” și “Temptation” sunt cateva din piesele care au devenit senzații muzicale și i-au adus aprecierea fanilor.