Sărbătoarea crapului la Ivan Pescar & Scrumbia Bar

De duminica aceasta, timp de o săptămână, la Ivan Pescar & Scrumbia Bar – crapul crapă anu-n patru, adică începe sărbătoarea crapului de toamnă.

Încingem plitele și cuptoarele pentru o experiență de neegalat, onestă, bazată pe calitatea și prospețimea crapului din Delta Dunării. Săptămâna crapului celebrează această specie, oferind celor interesați peste 15 feluri pregătite ca acasă, în Deltă, de bucătărese lipovence, respectând rețetele locului.

Ciorba de crap (pentru orășeni!), plachia de crap, crapul la cuptor și alte finețuri cu crap vor fi vedetele acestei săptămâni. Mâncărurile ușoare de vară târzie sau de toamnă rece (precum pastrama de crap), delicioase și sănătoase, vor putea fi dezmierdate cu vinuri alese din Dobrogea.

Duminică, 30 septembrie, de la ora 2, și apoi din nou de la 7 seara, experiența gastronomică va fi desăvârșită de Folk Band Ruskyi Ritm, o trupă muzicală cu un stil aparte. Format din trei tineri ruși lipoveni, grupul ne propune o reinterpretare a melodiilor vechi de sute de ani într-un stil modern, original și electric, pe acorduri de armonică, chitară și tobă.

Joi, 4 octombrie, tot de la 7 seara, în seria de degustări „vin și pește la Ivan Pescar”, îi vom provoca pe meseni să încerce și vinurile de la Domeniile Sâmburești, partenerul nostru tradițional și de nădejde, cei pentru care facerea vinului e un meșteșug nobil, executat deopotrivă cu oenologi vestiți și meșteri vinari autohtoni.  

Crapul este cel mai răspândit pește de apă dulce în apele din Delta Dunarii (și cel mai important pește din familia Cyprinidelor), având o carne gustoasă, bogată în proteine și acizi grași nesaturați, esențiali pentru om.

Restaurantul Ivan Pescar & Scrumbia Bar deschis în urmă cu opt luni în București, la Piața de Flori, face parte din proiectul integrat de promovare a Deltei Dunării inițiat de Ivan Patzaichin prin Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 și este realizat în colaborare cu Asociația RO-PESCADOR.

Numele restaurantului vine de la Ivan Pescar - o mică pasăre de un albastru aproape electric, un fel de colibri de Deltă, mare amatoare de pește, cunoscută internațional sub numele de Kingfisher.