Alin Vaida | Despre Jazz, partea 1

Mă plâng de ani de zile că sunt așa puține puține publicații care promovează Jazz-ul, iar eu am voie să scriu o pagină în această revistă care apare tot la două săptămâni. Așadar, m-am decis să scriu 4 articole despre Jazz. Acesta este primul. Și voi scrie în fiecare articol două recomandări de muzicieni, unul vechi, altul nou, care au în comun același instrument. În acest număr, tratez pianul.

Jazz-ul e foarte complex. La fel și pianul. Merg foarte bine mână în mână și, de multe ori, muzica este impresionantă. Unora le plac mult pianiștii virtuoși (cum e Hiromi, de ex.).
Mie însă, cel mai mult îmi place să aud la pian jazz-ul care combină hip-hop. Îmi place pentru că e ușor de ascultat, având un ritm clar de urmărit. Poate că este cel mai bun jazz de ascultat, dacă ești „începător”. Cred că sunt puțini oameni cărora le place din prima muzica foarte tehnică (are și ea farmecul ei, odată ce o descoperi, dar e greu de la început). Motiv pentru care merită să începi de aici.

Așa l-am descoperit pe Robert Glasper. Cred că a fost primul muzician modern de Jazz care mi-a plăcut. În prezent, are un Emmy, 3 Grammys și a colaborat cu foarte mulți muzicieni (cu Kendrick Lamar împarte un Grammy). Are două proiecte: cel electric, unde el cântă la clapă și are un band cu vocorder, bass electric, tobe și cel acustic, unde el cântă la pian, alături de un contrabas și tobe. Tipul este incredibil. În muzica sa se simte mesajul, se simte adâncimea unor gânduri mai profunde. Și e așa ușor de ascultat...te duce pe niște ritmuri repetitive, clare, între care mai strecoară din când în când momente de improvizație, ca să nu te lase să uiți că e talentat la pian.
Vi-l recomand din suflet. Și sunt onorat că am reușit să-l aducem la Cluj acum 2 ani.

Cealaltă recomandare a articolului este Thelonious Monk. Când am început Jazz in the Park, mi-am propus să ascult toți „vechii” genului, sau „clasicii”, cum preferați să-i numiți. Iar Thelonious este unul din ei. De ce am ales să-l recomand în paralel cu Glasper? Pentru că ei seamănă. Cred că Thelonious Monk a influențat foarte mult Hip-Hop-ul pe care noi îl cunoaștem. Dacă îi ascultați muzica, veți găsi în ea fragmente pe care le veți recunoașt de la alte piese celebre moderne. Și se simte din muzica lui că omul era rebel. Un „golan” al Jazz-ului. Poate preferatul meu dintre clasici.

Dați o șansă Jazz-ului. Dați-le o șansă celor doi. Va fi interesant, vă promit. Începeți cu „So Beautiful” de la R. Glasper. Apoi căutați albumul „Black Radio vol. 2” și ascultați ce vreți de acolo. O să vă întrebați: „Da’ ăsta e Jazzul?” – Da, ăsta e!

De la Thelonious, luați albumul „Monk’s Music” și ascultați-l integral. Seara acasă, lângă un vin, un whisky (da, Thelonious chiar merge bine cu alcoolul).

Și vă rog, scrieți-mi dacă ați ascultat și dacă v-a plăcut. Mi-ar plăcea să știu. Toate bune!