„Spectacolul de balet Zorba este una dintre formele inedite pe care le-a îmbrăcat mitul grecului Zorba – reprezentant al omului modern, nonconformist, și simbol al dragostei pentru viață, tânjind în permanență după libertate și independență. Prima materializare a acestui mit s-a făcut în romanul scriitorului grec Nikos Kazantzakis, căruia i-au urmat ecranizarea lui Michael Cacoyannis și, în anul 1988, baletul creat de coregraful american Lorca Massine, pe muzica renumitului compozitor grec Mikis Theodorakis.
Baletul Zorba a fost reprezentat în premieră mondială la data de 6 august 1988 la Arena di Verona și doi ani mai târziu, la 19 octombrie 1991, la Marele Teatru din Varșovia (la ora actuală Teatrul Național), fiind preluat apoi pe scene din întreaga lume. Povestea vorbește despre John, un turist american care ajunge pe tărâmul grecesc, dorind să ia contact cu obiceiurile locului și să se integreze în noul mediu. Se îndrăgostește de Marina, o tânără din partea locului, deja promisă grecului Yorgos. În mijlocul ostilității tot mai pronunțate arătate străinului de către băștinași, apare Zorba – un exilat ,,fără identitate”, un om liber, care, mai mult pentru a înfrunta destinul, decide să îl ajute pe John, relevându-i adevărata semnificație a dansului, ca simbol al eliberării, capabil de a exprima atât bucurie, cât și tristețe.”


21 octombrie
Opera Cluj
www.facebook.com/operacluj