Brass Against în concert în premieră la București!

Deja celebra trupă tribut Brass Against vine în premieră în România duminică, pe 3 februarie 2019, la Hard Rock Cafe, să prezinte publicului cunoscutele piese Rage Against The Machine dar și alte preluări cântate la tromboane, trompete și alte instrumente de alamă, alături de o chitări, tobe, bass și o voce superbă!

Brass Against vin din Statele Unite, din New York mai exact, iar muzica lor și actul artistic este un manifest politic. Muzica nu le aparține, formația alegând să reinterpreteze într-o manieră proprie 'imnuri' celebre de la formații precum Rage Against the Machine, Pantera, Audioslave, Tool, Led Zeppelin și alte formații cunoscute.

Aria stilurilor abordate cuprinde de la rap/hip hop până la metal, iar fiecare piesă este tratată într-o manieră originală de către artiști. Piese precum 'Walk' de la Pantera reinterpretate cu saxofon sau 'Killing în the Name' cu trompete și vioară sunt de văzut live cu siguranță.

Pentru acest eveniment, nu vor fi mese în fața scenei!
 
Biletele au următoarele prețuri:
-Cu loc la masă în sală: 99 de lei (doar 200 de locuri)
-Acces General: 55 de lei, fără loc, în fața scenei

Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecția de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îți garantează cea mai plăcută experiență live.

Hard Rock Cafe București se află în parcul Herăstrău-Șoseaua Kiseleff, nr. 32 Locația dispune și de câteva sute de locuri de parcare. 

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM