Regizorul Stere Gulea, despre Moromeții 2- „Unde mergem noi, domnule?”

 

 

Pentru că se lansează multaşteptata continuare la transpunerea cinematografică semnată de Stere Gulea a popularului roman al lui Marin Preda, era firesc să ne propunem să aflăm câteva detalii suplimentare despre filmul-eveniment al toamnei, prin intermediul unui scurt dialog cu realizatorul acesteia.

Domnule Stere Gulea, “Moromeţii” a avut premiera în 1987. Ce v-a determinat să reveniţi asupra subiectului după mai bine de 30 de ani?

Filmul Moromeții se termină cu o întrebare: „Unde mergem noi, domnule?”. Am considerat că trebuie să dau răspuns acestei întrebări. De ce acum și nu mai de mult? Acum i-a venit rândul.

Aţi rămas pentru “Moromeţii 2” la fel de strâns legat de opera lui Marin Preda sau de această dată v-aţi acordat un grad mai mare de libertate?

La Moromeții 1 am avut în față un roman extraordinar de viu și dens, problema era să alegi și să faci o structură narativă. La Moromeții 2 lucrurile au stat altfel: romanul n-are calitatea şi unitatea primului, în plus, reflectând o realitate politică delicată – lumea țărănească după instalarea comunismului – autorul nu s-a mai putut exprima liber din cauza cenzurii ideologice și a trebuit să facă anumite concesii (Niculae devine activist de partid etc.); am considerat că în noua realitate politică, fără cenzură ideologică, nu mai are sens să perpetuez compromisul și am ales să plasez filmul într-o perioadă istorică - 1945 - în care personajul lui Ilie Moromete se poate exprima așa cum îi era felul, iar lui Niculae i-am dat identitatea lui Marin Preda, care, de nenumărate ori a spus că Niculae este el.

Propuneţi o garnitură actoricească schimbată aproape în totalitate. Cum aţi asamblat distribuţia?

Trecuseră 32 de ani de la filmarea primului Moromeții, era greu să faci credibil ca 32 să fie egal cu 8 ani câți sunt între întâmplările din Moromeții 1 față de cele din Moromeții 2, așa că am apelat la o nouă generație de actori, pe care îi cunosc din ceea ce au făcut, și am făcut o nouă distribuție; cu excepția actorilor pe care nu-i cunosc și pentru care fac casting, pe cei care îi cunosc îi urmăresc în spectacole de teatru și mă decid în acest fel.

L-am lăsat în “Moromeţii” pe copilul Niculae dus la şcoală de către Ilie iar apoi ne reîntâlnim cu el după război când i-au răsărit tuleiele şi are faţă de părinte atitudinea... “Nu te priveşte, nu-mi duce tu mie grija”. Sunt curios să vă aflu opinia legata de evoluţia rolului educaţiei în raportul dintre familie şi societate.

Relativul conflict între tată și fiu este firesc: Niculae, pe lângă supărarea pe care o are pentru că taică-su îl poartă cu vorba și riscă să nu termine școala, este adolescent și, în mod instinctiv, vrea să-și afirme eul. Poate că și bravează în fața tatălui, dar în final, băiat deștept fiind, el realizează că are în față un om inteligent cu care poate purta un dialog. Referitor la evoluție sau involuție în educație, nu prea vreau să mă amestec, pentru că avem tendința să vedem în negru ce este azi, și frumos ce-a fost, alte vremuri, alte paradigme, problema nu este a tinerilor ci a societății: ce modele le oferă ea.

Povestea lui Niculae pare să semene cumva cu povestea dumneavoastră. Cât din propria experienţă se regăseşte în “Moromeţii 2”?

Categoric că îmi este mult mai familiară epoca din Moromeții 2 - chiar dacă eram copil, multe situații le-am trecut prin filtrul propriei experiențe, este mult mai „al meu” acest film. Vin din lumea satului, m-am născut într-un sat din Dobrogea, am deschis ochii având în față lumea țărănească, o lume care mi-a rămas cea mai apropiată.

Din perspectiva construcţiei vizuale a lumii ţărăneşti, cât de mult a trebuit să ‘operaţi’ scenografic în Teleorman pentru a recrea vechea lume a satului?

Colțul ăla de lume unde am reconstituit Moromeții 1parca m-a așteptat pe mine să mă hotărăsc să termin odiseea Moromeților. Timpul a stat pe loc, s-a ascuns de tăvălugul prefacerilor nefericite și inestetice din ziua de azi.

Cum aţi perceput acum, după trecerea timpului, acest univers în care aţi revenit?

Nu mai are nicio legătură cu lumea țărănească, sunt niște oameni care, întâmplător, au rămas să trăiască la țară, dar care sunt orice numai țărani nu, acesta a murit odată cu colectivizarea agriculturii. De fapt şi filmul se termină cu Moromete deposedat de avere, că-i spunem colectivizare sau altfel, tot aia e: din moment ce nu mai are pământ și vite, țăran nu mai e.

“Moromeţii 2” are premiera într-o Românie schimbată radical faţă de cea a sfârşitului anilor ’80, inclusiv la nivelul apetitului consumatorilor de cinema. În ce măsură credeţi că publicul va fi interesat de subiectul propus?

Mi-e greu să fac un pronostic, dar cum există și enigme în comportamentul spectatorului, poți să știi ce va alege?

Vă mulţumesc.

Interviul a fost realizat de Ioan Big pentru revista Cinemap