Recenzie pe bune | Capriccio Italiano

Capriccio Italiano: Excelent, neschimbat!

Am revenit în restaurantul în care merg de aproape 15 ani, să văd dacă s-a schimbat ceva (în rău). Raspunsul e NU, acesta ramîne unul dintre cele mai bune restaurante cu specific italian din Bucureşti. Dacă nu chiar cel mai cel, atunci cînd vine vorba de mîncare. Nu e fi­os, nu are mobilier scump şi decoruri extravagante. Nu are pretenţ­ii de etichetă şi nici chelneri scrobiţ­i şi exagerat-rigizi. Primeşti, în schimb, unul dintre cele mai speciale tratamente culinare pe care le-ai putea dibui pe stradu­ţele din centrul Capitalei.

Nea’ Nelu, patronul/bucătar, ştie cum e treaba cu mîncarea de la sursă, a gătit multă vreme prin Cizmă, iar acum o face pentru toţ­i cei care vin aici pentru combina­ţia letală de servicii bune, pre­uri prieteneşti şi, mai ales, mîncare fabuloasă.

Nu-mi amintesc să fi comandat vreodată ceva şi să poată fi notat cu mai puţ­in de excelent. La fel şi acum! Penne quattro formaggi, cu sos de brînză fară rival, apoi şni­ţel de vi­ţel bătut pînă la dimensiunile unei foi de carton, crocant şi delicios, ajutat de cartofi prăji­ţi şi salată de murături. Şni­ţelul merge de minune cu cartofi ţărăneşti (fierţ­i, apoi tăvăli­ţi în tigaie cu ou şi bacon), dar asta implică mai mult timp decît aveam.

Dacă ajungeţ­i aici, nu ignoraţ­i specialitaţ­ile din vită, peşte sau fructe de mare, totul e maxim. Vara, cuptorul produce pizza şi focaccia cu roşii şi usturoi de-ţ­i vine să nu mai pleci, iar dacă ave­ţi noroc prindeţ­i şi ziua în care se face cea mai bună lasagna din lume. Alternativa e la fel de apetisantă – musaca cu carne de gîscă, iar finalul apar­ţine, indiscutabil, tortului casei (cel de ciocolată).

Capriccio Italiano se află pe strada Icoanei nr. 18, în vecinatatea bisericii Icoanei, aproape de intersecţia cu strada Schitul Dârvari.

Localul e mic, dar foarte primitor, muzică italiană în surdină şi o terasă foarte simpatică vara. Daca mergeţi seara, faceţi rezervare, de obicei e plin.

 

Restaurante București

Zile și Nopți a realizat recenzia sub anonimat și a achitat integral nota de plată.