5 TO DO în București 23 - 29 noiembrie 2018, de Horia Ghibuţiu

 

 

Un om la locul lui, la Cinemateca Union, Vineri, 23 noiembrie, ora 19.00
„Filmul încearcă să redea lupta interioară a unui bărbat și eșecul acestuia de a se înțelege pe sine” explică regizorul Hadrian Marcu, despre premiera cu doi dintre cei mai interesanți actori contemporani - Bogdan Dumitrache și Ada Galeș.

Creed II, la Grand Cinema & More, Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 19.45
Fiecare generație are nevoie de legendele ei, deci și puștimea de azi se va da în vânt după confruntarea lui Adonis Johnson (Michael B. Jordan) cu Viktor Drago (Florian Munteanu). Noi, cei care am crescut cu Rocky, o să-l vedem pe Balboa ca antrenor (Sylvester Stallone) înfruntându-l iar pe omologul său Ivan Drago (Dolph Lundgren).

Săftița, la TNB, Sâmbătă  24 noiembrie, ora 20.00
Marius Mihalache și fiul său, Lorin Mihalache, au o întâlnire astrală pe scena Sălii Studo. Una dintre ultimele ocazii să îi mai vedeți în acest sezon, pariez că veți pleca extaziați de prestația lor.

Taximetriști, la Apollo111, Miercuri, 28 noiembrie, ora 20.00
L-am revăzut de curând pe Alexandru Ion, protagonistul acestei premiere, și sunt un fervent admirator al performanțelor sale scenice. Sper să reușesc să ajung cât mai curând acest spectacol deja foarte lăudat.

Caro(u)sel, la Bulandra, Marți, 27 noiembrie, ora 19.00
Aplauze la scenă deschisă pentru Andrei Șerban, fără de care teatrul românesc n-ar fi avut o nemuritoare legătură cu teatrul universal. Veți urmări obsedați cum se învârte caruselul în scena în care mamă și fiică stau la o masă a tăcerii, acompaniată de ping-pong-ul lingurilor în farfuria de supă.