Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/11/2018
Arhiva Zile si Nopti

Top 3 cărți recomandate de Librăria Humanitas

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Top 3 cărți recomandate de Librăria Humanitas Share Top 3 cărți recomandate de Librăria Humanitas


Robert Musil

Omul fără însușiri,

Humanitas Fiction, 2018

Considerat unul dintre romanele fundamentale ale secolului al XX-lea, „Omul fără însușiri”, publicat inițial în două volume (primul în 1930, al doilea în 1933), apare în ediția de față într-un singur tom de 1016 pagini. Prin Ulrich, un individ – cum altfel? – fără însușiri, aflat în căutarea genialității într-o lume în care totul este „genial”, Robert Musil prezintă declinul societății și al Imperiului Austro-Ungar dinainte de începerea Primului Război Mondial. Un roman cât se poate de actual.

 

Radu Vancu,

Transparența,

Humanitas 2018

După volumele de poezie, publicistică, eseuri și diaristică, Radu Vancu debutează cu un roman de 440 de pagini în care personajul principal pare a fi Sibiul, un Sibiu când magic, când neverosimil de real, recartografiat de povestea de dragoste a doi studenți de la Litere suferinzi de maladii stranii. „Istoria Sibiului era aceeași cu istoria corpului meu – adică istoria unui animal care-și descoperă, cu teroare și deliciu, irealitatea. ”

 

Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu

România, te iubesc!

Humanitas, 2018

Un volum bazat pe o selecție a reportajelor difuzate la PRO TV în emisiunea omonimă.  „România, te iubesc!”  este un strigăt de disperare, dar și un strigăt de război pornit din prea multă iubire. Pentru că jurnalismul de calitate poate modifica legi, ajuta cauze sociale, poate schimba vieți. Pentru că atunci când suntem informați, le este mai greu să ne mintă, să ne manipuleze, să ne fure. „România, te iubesc!” este cartea la care trebuie să ne întoarcem atunci când nu suntem siguri de acțiunile noastre.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută