Alin Vaida | Despre jazz, partea a III-a

După intermezzo-ul din numărul anterior, revin la seria de articole de jazz. Dacă vă aduceți aminte, acum o lună mi-am luat angajamentul de a scrie o serie de articole despre jazz, în speranța că vă pot face mai curioși și mai interesați de acest gen muzical. Am scris două numere, unul dedicat pianului, altul dedicat trupelor brass, iar apoi am scris un articol despre artă și publicul ei. Numărul acesta este dedicat festivalurilor de jazz.


Nu e ușor să faci festivaluri de jazz. Și nu vorbesc acum despre greutățile de la Jazz in the Park, ci vorbesc ideologic. În general, festivalurile iau naștere din pasiunea cuiva pentru muzică. Apoi, ai nevoie să-ți creezi o comunitate de urmăritori, iar dacă această comunitate e mare, încep să apară și sponsorii și resursele materiale care te ajută să implementezi ce ai visat. Nu poți depinde la un festival doar de comunitatea de iubitori de jazz (cel puțin nu în România), motiv pentru care ai nevoie de un reach mai mare. Și de aici începe greul.


Publicul larg, pasionat de festivaluri, întotdeauna va merge la proiectele mari, proiectele mai comerciale sau care au nume mult mai titrate. Dar ce înseamnă titrat? Înseamnă să fie suficient de mult comunicat pe canalele standard astfel încât toată lumea să fii auzit de el (de proiect). Multe festivaluri care promovează muzica mai comercială se folosesc de numele pe care le aduc pentru a-și face reclamă, iar apoi promovează o atmosferă de petrecere. Ei bine, în jazz e mai greu să faci asta, deoarece numele titrate pe care le poți aduce nu sunt suficient de bine promovate (repet, nu în România, de unde și misiunea mea asumată prin articole). Artiști care au adunat multe Grammy-uri, artiști care au studiat muzica și sunt niște virtuoși la instrumentele lor nu au o comunitate în spate. De multe ori, tu, ca festival, ajungi să le promovezi. Aproape că îmi vine să zic că nu e cinstit.


Dar jazzul poate fi amuzant, iar experiența la un festival de jazz poate fi foarte tare. Uitați de clasicele concerte. Uitați de standardele anilor 50-60. Jazzul a evoluat mult mai mult de atât. Jazzul poate fi o petrecere. Jazzul poate genera o atmosferă incredibilă, la fel ca orice festival de muzică electronică pe care-l cunoașteți.


Personal, prefer proiectele în aer liber. Sălile clasice îndeamnă la elitism, la liniște, la nemișcare. Festivalurile de jazz sunt party-urile oamenilor puțin mai maturi. Acei oameni care nu mai rezistă să se împingă la cozi, acei oameni care au urechea un pic mai fină. Dar și ei se distrează. Și acolo se dansează. Și acolo se bea bere .Închei cu niște recomandări de festivaluri incredibile din Europa, construite pe jazz: Love Supreme (Olanda), A to Jazz (Bulgaria), Lugano Estival (Elveția) și bineînțeles, Jazz in the Park.


În toate aceste locuri e vorba de atmosferă, e vorba de a trăi cu intenstitate niște momente, doar e altă muzică. Ia căutați-le și ziceți-mi cum vi se par . Seară bună!