#Top10 România:  Băuturi cu specific românesc

La fel cum ne mândrim cu bucatele noastre tradiţionale, în acelaşi fel şi băuturile tradiţionale româneşti sunt remarcabile şi demne de laudă. Realizate prin metode perfecţionate de-a lungul generaţiilor, ele sunt acum parte a ceea ce ne individualizează ca popor.

1. ȚUICĂ

Nimic nu ne reprezintă mai bine în termen de licori decât țuica. Întâi de toate, e un cuvânt 100% românesc. Nu a fost importat, ba dimpotrivă, noi l-am împrumutat altora (sârbilor, croaților, sașilor), așa cum aflăm din minunata lucrare „Etnogeneză și Țuică” a lui Vintilă Mihăilescu. Țuica adevărată e distilată din prune, la care suntem printre cei mai mari producători mon­diali. Atestată documentar în premieră la începutul secolului XVI, țuica a fost soră cu românii în perioada filoxerei, când nu mai rămăsese nimic de băut p-acilea. Deci cu țuica trebuie să ne mândrim în fața străinilor.

2. VIN

Vinul e cunoscut aici din vremuri străvechi, geto-dacii fiind so­cotiți, asemenea celților, mari consumatori. Știm asta nu doar din poveștile cu viile arse, ci și din surse mai credibile („Getica - o protoistorie a Daciei” de Vasile Pârvan). Burebista a dat o prohibiție usturătoare pentru geți, însă aici se băuse suficient până atunci, așa cum avea să consemneze, după formarea poporului român, poetul Ion Mureșan: „S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia”. Ca o particularitate autohtonă, încă identificabilă în Valea Călugărească, evidențiez vinul pelin. Bei și te faci bine.

3. MUST

Fiind neam de viță nobilă, bem acest vin tânăr de foarte multă vreme, iar cuvântul l-am împrumutat de la părinții noștri cofondatori („vinum mustum”). Odinioară, ne povestește Sadoveanu, „în Cotnari, ieșeau oameni cu cofăiele de must”. Îl bem și azi cu plăcere toamna, când nu-l uităm pe balcon, la căldură, și mai explodează pe pereți. Și merge de minune cu pastrama descrisă de unul dintre cei mai rafinați consumatori. Știu de la Radu Anton Roman, din volumul „Bucate, vinuri și obiceiuri românești” scris de regretatul cunoscător, că „pastrama cea mai bună e cea care se frige repede, în prima săptămână după ce s-a vânturat”.

4. PĂLINCĂ

Pălinca se produce, îndeobște, din fructe și are un conținut ridicat de alcool, care poate ajunge și până la 55%. Spre deosebire de țuică, pălinca, întâlnită în nordul țării, e dublu distilată. Ungurii au brevetat-o, ba ne-au și băgat-o pe-a lor pe gât după 1990, când s-a băut la greu pălinca de caise făcută în serie de frații noștri de peste Tisa, de parcă n-aveam și noi, chiar mai bună.

5. VIȘINATĂ

Suntem aici de mii de ani, glumă!, dar că vișinata e pomenită pe aceste meleaguri încă din anul 200 î. Ch. nu e de râs. Viși­nata e foarte populară și puțin pretențio­asă, ușor de făcut și de găsit în orice gospodărie autentic valahă, cu sau fără WC în fundul curții. Dacă ai musafiri și nu scoți damigeana aia pe care s-o lauzi la greu, parcă nu ești român complet.

6. AFINATĂ

Afinata se face în zilele călduroase de vară, ca să ne acompanieze zilele friguroase de iarnă, precum cele în care ne sărbătorim național. Se întâlnește îndeobște în regiunile împădurite, așa că nu e de mirare că cele mai stașnice rețete ne vin din minunata Bucovină. Spui pădure, spui ca la cinci kilograme de afine, spui cam pe jumătate pe-atât zahăr, spui alcool de 80 de grade și amuțești de plăcere.

7. VINARS

Acest magnific digestiv, pe care unii îl numesc Cognac, chit că numele n-au voie să-l folosească decît franțujii din zona omonimă, nu e nici el foarte nou. Alcoolul distilat din fructe a fost adus de sași. Azi ne putem răsfăță cu un vinars XO (Extra Old), produs natural obținut prin distilarea marcurilor de prune. Disti­latul e învechit în butoaie până ajunge la maturitatea gustului tipic de vinars.

8. BERE

Băiete, încă un țap cu guler! Dacă nenea Iancu vi se pare că vorbește de vremuri vechi în care se bea bere pe aici, ce părere ați avea să aflați că, probabil, berea îi plăcea și lui Decebal? Tracii făceau bere din orz, iar dacii din rădăci­ni, după cum ne informează autorul antic Hellanicos. Deci, lângă varză și mânz, mergea și o bericioaică, așa, de pamplezir.

9. MUSTĂREAȚĂ

Și-am zis viață ca o ață/ Merge și o mustăreață. Vai, ce-mi place acest cuvânt care desemnează o băutură, din ce știu, dispărută din meniul de băuturi al românilor, însă care odinioară se obținea în pădurile de mesteacăn, unde oamenii extrăgeau cu plăcere o sevă albicioasă. Era socotită medicament, băută pe loc, fiiind foarte oxidabilă, dar dacă gustai suficientă, te lovea o mică euforie.

10. MURSĂ

Pentru că suntem și neam de apicultori, pe aici s-a băut vârtos și mursă. Din vremuri greu de uitat, cei mici beau mursă de miere, care se obţinea din apă sau lapte şi cam ceea ce rezulta după spălatul fagurilor. Dacă însă era lăsată la fermentat, devenea o băutură uşor alcoolizată, care era pe gustul celor mai mari.

  • Articol de Horia Ghibuțiu Freelance journalist horiaghibutiu.ro
  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter