Cofetăria Krémes | Rețeta răspândită din secolul al XIX-lea, acum în farfuria ta

 

 

Dacă în Anglia secolului XVII-lea, se credea că persoanele necăsătorite ar trebui să doarmă cu bucăți de prăjituri sub pernă pentru a avea vise legate de viitorul partener de viață, celticii aveau o sărbătoare în cadrul căreia rostogoleau din vârful dealurilor prăjituri; dacă prăjiturile rămâneau întregi în urma căderii, era semn de noroc. Date mai recente spun că orașul Arad a fost unul dintre cele mai mari centre ale cofetăriei din Europa. Maeștrii din Transilvania erau preferați la curtea imperială din Viena.

Ei bine, tot ceea ce putem garanta este că, o prăjtură cu adevărat bună; făcută de mâini iscusite, cu untură sau unt în loc de margarină, poate să ne aducă o armonie și să ne transpună într-o stare de fericire. E drept că unii dintre noi merg la hipermarketuri pentru aprovizionare, cei mai norocoși la bunici, dar cei care care se hrănesc cu calitatea serviciului și a produsului (considerat aici mai mult decât un produs), merg la cofetării.

Prăjiturile au luat naștere în condițiile în care, pentru a le îndulci, oamenii apelau la fructe confiate și miere (muultă miere).

Mézes krémes (cremeș cu miere) sau krémes hájas tészta (clasicul cremes) – sunt nelipsite de pe platourile din Ardeal și Banat. Rețeta actuală a acestora s-a răspândit în secolul al XIX-lea în întreg imperiul Austo-Ungar, iar astăzi o consumăm cu plăcere.

Prin urmare, nu, nu o să avem o discuție despre paternitatea prăjiturii cum a fost cazul prăjiturii Pavlova care poartă denumirea după Anna Pavlova, celebra balerină rusoaică care a fost prin anii ‘20 onorată de cofetari c-un desert inspirat de tutu-ul diafan purtat pe scenă.

Dar o să vă spunem că trebuie, musai, să mergeți  la cofetăria Kremes. În primul rând ca să gustați din deliciile descrise mai sus, dar și pentru a avea oportunitatea de a le gusta pe celelalte oferite de aceștia. Localul este mai mult decât primitor, iar cei de aici sunt deschiși să se așeze lângă voi pentru a purta o conversație cordială.

Cofetăria Kremes este deschisă doar de la finele lunii septembrie și are deja niște review-uri excelente. Numele cofetăriei este mai mult decât sugestiv, cuvântul krémes înseamnă cremos( lb. maghiară).

Ne vedem pe str. Traian Grozavescu, la nr 2?