Să dai totul și apoi încă puțin | True story

 

 

Performanța nu se face ușor decât în ochii celor care privesc de pe margine.

Cred că specia noastră este de neconceput în absența obiectivelor individuale, deci fiecare dintre noi aspirăm la ceva. În spatele fiecărei victorii se află câte un obiectiv născut din pasiune, plămădit cu dedicație, echilibru și crescut cu efort. Lucrul acesta este valabil, poate chiar mai mult, la sportivi.

Brașovul este și a fost un oraș care a făcut cinste altor orașe prin faptul că a găzduit oameni importanți. Acum ceva timp, geologul Marcian David Bleahu a primit titlul de Membru de Onoare al Academiei Române pentru activitatea sa – geolog de teren timp de 70 de ani, cel care a publicat 51 de foi geologice din teritoriul țării.

Totodată, în acest oraș există sportivi români care au performanțe și  la alte discipline față de ce ne-a îndoctrinat televizorul, apropriații sau școala. Dacă handbalul românesc a avut un drum lung către legendă, vă îndemn să facem cunoștiintă cu doi brașoveni care, la finalul lunii noiembrie, au făcut cinste orașului.

Neluțu Paveluc, campion mondial la Ashihara Karate

În noiembrie, la Aktau, în Kazahstan, s-a desfășurat a șasea ediție a Campionatului Mondial de Ashihara Karate. Cei mai mulți sportivi din lotul României au fost de la clubul brașovean D’ippon N.S., condus de sensei Nicu Dăscălu. Iar dacă România s-a clasat pe locul doi, Neluțu Paveluc a câștigat titlul mondial.

 Nicolas Țarcă, campion național  la gimnastică artistică

Comunitatea brașoveană poate fi mândră de Nicolas Țarcă, un sportiv de o reală valoare. Tot la finele lunii noiembrie, au avut loc campionatele naționale de juniori (13-18 ani) la gimnastică artistică.

Clubul CSȘ Brașovia a fost reprezentat de doi sportivi (foarte buni) în competiție: Alexandru Câmpean și Nicolas Țarcă. Ultimul, dar nu cel din urmă, Nicolas a concurat la categoria junior 1 nivel  (15-16 ani), iar rezultatele lui au fost:  loc I individual, loc I cal cu mânere, loc I pararele, loc I bară fixă și locul al III lea la categoria inele.

Felicitări!

 Anna Antal,
Redactor Zile și Nopți