Buscat Ski Resort

Am mai spus-o, dar dorim să repetăm: nu trebuie să visezi Alpii ca să mergi la ski, trebuie doar să mergi vreo 60 de km în afara Clujului la Buscat Ski Resort!


Când am discutat cu Iancu Șerbănescu, managerul resort-ului, pentru interviul din ediția trecută, l-am întrebat dacă are ceva mesaj pentru cititori. Iată ce ne-a transmis: „Să investească în continuare în turismul zonal, deoarece zona Transilvaniei are vârfuri skiabile cu care chiar ne putem mândri, și numai mândrindu-ne cu frumusețile țării noastre vom reuși să ajungem la nivelul pârtiilor din Italia și Austria.” Așadar, am zis să întărim această idee șă să vă prezentăm câteva pârtii de pe la noi, începând cu cea de la Buscat.



Aici te așteaptă 3 părții de ski, în total având aproximativ 3 km. La Buscat te poți distra indiferent de nivelul de experiență pe care îl ai, pentru că găsești o pârtie pentru începători și două pentru avansați. Pârtiile sunt suspendate la intersecția cu șoseaua și se unesc în vârful muntelui Buscat și la poalele muntelui, lângă telescaun. Vârful Buscat are o înălțime de 1676 m, și este situat la 60 de km de Cluj Napoca și aproximativ 100 km de Albă Iulia, Târgu Mureș și Zalău și la 3 km de stațiunea Baișoara. Pârtiile se bucură și de o instalație de transport pe cablu de tip telescaun, modernizată chiar anul acesta și cu o capacitate dublă de transport. Telescaunul se poate lua chiar de la bază pârtiilor, așa că puteți economisi timp și energie pe care le puteți dedică sportului. Durată de urcare este de 5 minute, timp în care puteți admiră frumusețea zonei Buscat.



Mai vrem să împărtășim cu voi și o veste super bună legată de Buscat. Din acest an, Iancu ne spune că „ne putem lăuda cu 2,7 kilometri de șosea asfaltată pe drumul care leagă stațiunea Băișoara de vârful Buscat”. Știm cu toții că în anii trecuți era o mare problemă să ajungi din Băișoara până pe pârtie, din cauza drumului neprietenos, dar iată că din acest nou sezon asta nu va mai fi o problemă.


În plus, Buscat ne-a obișnuit cu sumedenia de evenimente faine care ne așteaptă în fiecare în resort. Evident, ele nu vor lipsi nici în acest an, așa că o vizită la Buscat se poate încheia cu un super party, sau chiar concursuri de ski în care vă puteți arăta talentele. Ne vedem pe pârtie!


www.facebook.com/buscat