Opera Comică pentru Copii a deschis anul 2019 cu premiera spectacolului de pantomimă ,,Copiii în țara minunilor”

În 12 și 13 ianuarie, Opera Comică pentru Copii și-a redeschis porțile și și-a întâmpinat publicul venit să vadă primul spectacol în premieră al anului 2019. Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, a pus în scenă, la Sala UnderGrant, spectacolul de pantomimă „Copiii în țara minunilor”, în regia lui Silviu Oltean, proiect câștigător al concursului Stagiunea UnderGrant 2018 - 2019.

Sâmbătă și duminică, cei mici, însoțiți de părinți, au urmărit, cu entuziasm și curiozitate, primele reprezentații ale spectacolului ,,Copiii în țara minunilor”, care îmbină frumusețea poveștilor și a personajelor clasice cu metodele inovative ale teatrului non-verbal. Spectacolul este bazat aproape în totalitate pe mimică, pe expresivitatea corporală a protagoniștilor, pe mișcări coregrafice, lumini și o serie de alte efecte speciale. Cei care nu au apucat să vadă premiera pot cumpăra bilete la una din celelalte patru reprezentații programate pentru luna aceasta, în 19, 20, 26 și 27 ianuarie.

Tot în weekendul care s-a încheiat, copiii au avut ocazia să revadă două dintre spectacolele îndrăgite din repertoriul Operei Comice pentru Copii: concertul-lecție ,,Viața lui Mozart” și baletul ,,Prințul Crab”, realizat în parteneriat cu Școala de balet ,,Jaqueline”.

Preselecții pentru Atelierele ,,Micul Artist”

În perioada 14 – 19 ianuarie, la Opera Comică pentru Copii au loc preselecțiile pentru Atelierele ,,Micul Artist”, care se vor desfășura în perioada 21 ianuarie – 31 mai 2019.  Părinții care doresc să își înscrie copiii mai pot găsi locuri disponibile la următoarele ateliere: Atelierul de Cor jr. (copii între 5-7 ani), Atelierul de Cor (copii peste 7 ani), Atelierul de Musical, Atelierul de Blockflote, Atelierul de Balet, Laboratorul de Păpuși, Atelierul de Benzi desenate, Atelierul de Pantomimă, Atelierul de Actorie, Atelierul de Scriere Creativă, Atelierul de Desen, Cercul de lectură și scriere creativă, Atelierul de Dansuri Populare, Atelierul de Step, Atelierul de Oratorie și Atelierul de Debate. Înscrierile se pot face doar la preselecții, la data și ora anunțate pentru fiecare atelier în parte. Detalii despre ateliere și programul înscrierilor puteți găsi pe site-ul instituției:  http://www.operacomica.ro/atelierele-micul-artist/.

„Joc și Rock” – două reprezentații de gală la Buzău

De Ziua Culturii Române, Opera Comică pentru Copii ajunge la Buzău cu spectacolul „Joc și Rock”, o adaptare după opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, pe versuri de Vasile Alecsandri, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. În 15 ianuarie, la Teatrul ,,George Ciprian” din Buzău vor avea loc două reprezentații de gală ale spectacolului, la orele 16:30 și 19:00.

,,Colombina se întoarce” și ,,Lumea Păpușilor” revin la OCC

Pe 19, 20, 26 și 27 ianuarie, opera ,,Colombina se întoarce” revine pe scena Operei Comice pentru Copii, în Sala Mozart. În zilele de 19, 20, 25, 26 și 27 ianuarie copiii, însoțiți de părinți, sunt așteptați să descopere ,,Lumea Păpușilor”, într-un spectacol de balet unde vor cunoaște povestea de iubire a unor tineri logodiți, încercați de întâmplări ciudate. 

Vacanța continuă la Opera Comică pentru Copii cu activitățile Escape Room. Până pe 27 ianuarie, în fiecare weekend, de vineri până duminică, cele două camere Escape Room, decorate ca-n poveștile ,,Harap Alb” și ,,Punguța cu doi bani”, sunt pregătite cu cele mai interesante indicii pentru cei mici. Astfel, toți copiii cu vârsta de cel puțin 7 ani vor trebui să își demonstreze abilitățile de deslușire a indiciilor oferite pentru a ieși din cameră într-o oră. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

Ultimele zile ale Târgului „Poveste de Crăciun”

15 ianuarie este ultima zi în care Târgul ,,Poveste de Crăciun” va mai putea fi vizitat. Timp de mai bine de o lună de zile, cel mai așteptat târg al sărbătorilor de iarnă, întins pe o suprafață de aproape 8.000 de metri pătrați, a fost locul preferat de joacă al celor mici. În perioada 29 noiembrie – 13 ianuarie, 35.000 de persoane au vizitat Târgul ,,Poveste de Crăciun”. Anul 2018 s-a încheiat cu succes pentru Opera Comică pentru Copii, care a pus în scenă 250 de spectacole vizionate de 45.000 de spectatori.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.