Lucruri pe care le ştii doar dacă eşti CAVALER JEDI cu Vlad Birişteică

Există organizaţii de fani Star Wars la nivel mondial recunoscute de Lucasfilm/Disney cu membri inclusiv în România. Urmând înfiinţării în 1997 a organizaţiei 501st Legion, ce reflectă în componenţa sa Imperiul Galactic, în anul 2000 a apărut şi organizaţia Rebel Legion, care numără în prezent peste 5000 de membri ‘rebeli’ în peste 60 de baze din diferite ţări. Ambele sunt împărţite în Baze şi Outpost-uri (în funcţie de numărul de membri din regiunile respective) şi au un scop comun, poate cel mai bine ilustrat de mesajul principal al Rebel Legion din care fac parte şi Cavalerii Jedi, “Costuming. Charity. Community”, oferind membrilor apartenenţa la o comunitate globală în care îşi manifestă talentele în construirea şi purtarea costumelor din Universul Star Wars sau împărtăşesc şi dezbat cu ceilalţi detalii şi opinii într-o atmosferă relaxată şi distractivă care îi detaşează pentru un timp de stresul cotidian. Pe de-o parte se promovează creşterea calităţii şi a acurateţii costumelor construite de fani pentru a reprezenta cât mai fidel ceea ce vedem în filmele oficiale “Star Wars” sau în alte surse (animaţii, comic-books şi altele), iar pe de altă parte, un obiectiv esenţial este acela de a efectua activităţi în scop caritabil, prin voluntariat şi diferite alte acţiuni. Atât în cadrul 501st Legion cât şi în cadrul Rebel Legion, există aşa numitele Detaşamente sau Categorii, grupate pe tipuri de costume. Câteva exemple ar fi detaşamentele de Sith Lords, Stormtroopers şi Imperial Officer Corps din 501st Legion şi categoriile Jedi, Demnitari, Ofiţeri şi Piloţi din Rebel Legion. În România există 501st Legion Romanian Outpost şi mai sunt de asemenea câţiva membri Rebel Legion, din păcate încă prea puţini pentru a construi măcar un Outpost şi cu atât mai puţin o Bază. Am fost primul membru oficial al Rebel Legion din România, între timp am mai crescut ca număr, dar nu foarte mult deoarece se pare că interpretarea costumelor Imperiului se dovedeşte a fi mai atractivă.

Pentru a deveni Cavaler Jedi şi membru al Rebel Legion trebuie să ai dorinţa de a face bine şi să deţii un costum Jedi la cele mai înalte standarde. Aşa cum în Universul Star Wars, Cavalerii Jedi erau reprezentanţii binelui şi păstrătorii păcii, poţi fi un Cavaler Jedi şi în zilele noastre. Un Jedi preţuieşte cunoştinţele şi înţelepciunea, deţine valori morale şi încearcă să îi ajute pe ceilalţi prin acte de voluntariat şi caritate. Dacă ai peste 18 ani, pentru a te înscrie în Rebel Legion şi a adera la comunitatea locală şi internaţională, trebuie efectuat doar un pas: crearea costumului de Jedi, la standardele Rebel Legion. Bine, dar... “De ce să nu fim Jedi în spirit, fără costum şi fără să fim înscrişi într-o Legiune, oricare ar fi ea? De ce să ne înscriem în Rebel Legion?”. Răspunsul stă de fapt în dorinţele fiecăruia dintre noi, ca şi cel la întrebări precum ”Sunt fan al Universului Star Wars?”, “Îmi place să mă costumez?”, “Vreau să îmi îmbunătăţesc calitatea costumelor până la cele mai înalte standarde?”, “Doresc să aparţin unei comunităţi cu aceleaşi interese ca ale mele, comunitate recunoscută de Lucasfilm/Disney?”, “Doresc să mă implic în activităţi în scop caritabil împreună cu alte persoane costumate în personaje din universul Star Wars?”. În fond, caracteristica principală a unui Cavaler Jedi este manipularea Forţei, Partea Iluminată, ca opus al Lorzilor Sith care folosesc Partea Întunecată. Extrapolând, cred că fiecare dintre noi, prin acţiunile şi valorile în care crede, se poate încadra într-una din cele două categorii la un moment dat.

Un costum de Jedi se face, nu se cumpără. Evident că afirmaţia este, pe fond, un neadevăr. Într-un fel sau altul, dacă îţi doreşti să deţii un costum de Jedi demn de apartenenţa la Rebel Legion, vei ajunge să cumperi una, mai multe, sau chiar toate componentele. Dacă cineva a ajuns în acest punct, îmi permit să presupun că ştie cum arată un Cavaler Jedi, cu robă, tunici, centură, cizme şi toate accesoriile aferente, deci un costum destul de complex. Ai dreptul să îţi construieşti unul de Jedi generic, care să te reprezinte pe tine ca individualitate, sau poţi alege un personaj din universul Star Wars (Obi-Wan Kenobi, de exemplu) şi să replici costumul respectiv, inclusiv elemente de fizionomie (păr, barbă). Dacă ţinem cont însă că există cerinţe exacte, la nivel de detaliu, despre cum ar trebui să fie fiecare piesă a costumului pentru a fi acceptat în Rebel Legion, situaţia se complică. Deşi există persoane care îşi confecţionează marea parte a costumului prin forţe proprii, nu toţi avem talent la croitorie, vopsitorie, pielărie, cizmărie, 3D-printing, şi dacă, mai mult, ne gândim că arma unui Cavaler Jedi este o Sabie Laser, deja devine foarte clar că vor trebui efectuate nişte achiziţii. Personal, deţin două costume aprobate, unul de Jedi generic şi un costum de Obi-Wan Kenobi. Am şi construit, am şi achiziţionat piese şi mai am în lucru şi altele.

Există Săbii Laser în zilele noastre… din păcate doar replici, pentru că tehnologia pentru a construi una reală nu s-a inventat încă. “Arma unui Cavaler Jedi. O armă elegantă, pentru timpuri mai civilizate”, dacă e să cităm din “Star Wars Ep. IV”. Replicile existente de vânzare pe piaţă se apropie destul de mult de ceea ce vedem în filme... cu sunetele şi luminile aferente, există o multitudine de producători iar oferta este extrem de variată, fie că ne referim la replici exacte ale Săbiilor Laser din filmele “Star Wars”, fie că vorbim de design-uri originale, în funcţie de nevoile şi gusturile fiecăruia. Din fericire există Internet şi acces la cumpărături online din alte ţări, întrucât în România nu prea se găsesc modelele avansate şi complexe. Conform culturii Star Wars, un Jedi îşi construieşte singur Sabia Laser, ceea ce eu am şi făcut începând de la un moment dat. După o serie de achiziţii de Săbii Laser complete (da, deţin mai mult de una), am achiziţionat toate componentele necesare construirii uneia (mâner, LED-uri, baterii, placă de sunet cu senzori de mişcare, difuzor, etc) şi, având ceva cunoştinţe de electronică, mi-am construit propria Sabie Laser.

Ordinul Cavalerilor Jedi reprezintă totalitatea Cavalerilor Jedi la nivel mondial. În cadrul Rebel Legion există Ordinul Cavalerilor Jedi şi sunt definite ‘încercările’ prin care un Jedi poate trece pentru a dobândi experienţă şi a înainta în grad. Acestea sunt reprezentate de numărul de evenimente la care un Jedi participă în costumul aprobat de Legiune, el putând să îşi aleagă la un moment dat direcţia pe cele trei categorii existente în Universul Star Wars: Guardian, Consular sau Sentinel, chiar cu specializări mai dedicate, de genul Weapon Master, Healer sau Investigator, iar apoi se poate aspira la obţinerea titlului de Jedi Master sau chiar de Grand Master. Dacă ne referim la filmele “Star Wars”, putem observa că neacordarea rangului de Jedi Master lui Anakin Skywalker a influenţat împingerea acestuia către Partea Întunecată a Forţei, însă, în viaţa reală, acestea sunt doar titluri onorifice menite să recunoască implicarea Cavalerilor Jedi în comunitate prin voluntariat, acţiuni de caritate sau fie doar prin simpla promovare a universului Star Wars. Sper să reuşesc să ating la un moment dat măcar rangul de Jedi Master, nu pentru că mi l-aş dori în mod special ci pentru că îmi propun să particip la cât mai multe acţiuni care pot aduce măcar o rază de bucurie celor care au mare nevoie de ea.

Chiar şi Cavalerii Jedi au nevoie de mijloace de transport. Dacă în Universul Star Wars se foloseau tot felul de mijloace de transport futuriste, de genul navelor spaţiale mai mari sau mai mici, speedere sau chiar transport animal, şi în viaţa reală avem totuşi nevoie de mijloace de transport adecvate. Trebuie avut în vedere că pentru orice deplasare ‘în exerciţiul funcţiunii’ un Cavaler Jedi are nevoie să transporte o întreagă recuzită care constă în trollere cu accesorii, umeraşe cu costum(e), cutii de transport pentru săbiile laser, etc.

Internet-ul serveşte ca formă de comunicare. Ţinând cont de răspândirea geografică, de meseriile pe care le practicăm în viaţa de zi cu zi şi de timpul rămas pentru a face şi ceva ‘extra’, toate interacţiunile dintre membrii Legiunilor se desfăşoară cu preponderenţă online, pe forum-urile dedicate, Facebook şi alte canale. Aici încercăm să organizăm cât mai bine inclusiv acţiunile la care participăm astfel încât să oferim o experienţă plăcută într-un mod cât mai profesionist şi adecvat specificului evenimentului. Ne-ar plăcea să avem comunicatoare cu holograme sau să putem transmite mesaje cu puterea minţii, însă trebuie să ne amintim că suntem în viaţa reală şi multe lucruri din cele văzute în filmele SF nu sunt încă posibile.

Cavalerii Jedi nu au nevoie de remuneraţie. Dat fiind faptul că poziţia de Cavaler Jedi este de fapt un rol ‘fictiv’, suntem cu toţii nevoiţi să ne câştigăm existenţa prin mijloace adecvate realităţii contemporane, în cazul meu prin intermediul profesiei de Systems Engineer. În rolul de Cavaler Jedi nu mă aştept să primesc nimic în schimbul prezenţei mele sau a colegilor din Legiune la anumite evenimente, fie ele private sau corporate, dar asta nu înseamnă însă că putem fi solicitaţi să apărem în mod gratuit la alte evenimente decât acţiunile pe care le organizăm chiar noi în numele Rebel Legion sau 501st Legion. Singurele noastre pretenţii sunt însă legate de spaţiile adecvate pentru a putea intra în caracterele pe care le reprezentăm (cabină de schimb, loc pentru pauză, etc.), un mediu primitor şi respectuos şi, nu în ultimul rând, o donaţie sau altă formă de caritate pentru o cauză nobilă efectuată de entitatea care ne solicită. Deci, dacă cineva doreşte ca membrii 501st Legion sau Rebel Legion să apară în evenimentul său, va avea într-adevăr niste costuri asociate, dar nu către noi ci direct către cei care au realmente nevoie de sprijin.

[Vlad Birişteică, 38 de ani]

Star Wars First Trilogy, Prequels, Sequels and Demiurge by Members of 501st Legion and Rebel Legion in Romania 
Photo: Andrey Spiridonov