Nou în oraș: The Beer Institute @ Agora Floreasca

Îndemnul „Hai să punem mână de la mână pentru o bere la îndemână” a dat roade: al doilea magazin The Beer Institute s-a deschis vineri, 15 februarie, în Agora Floreasca. Cele două fete din spatele singurului magazine de bere artizanală din România, Alina și Andreea, au demarat o campanie de crowdfunding în toamna 2018, oferind 5 tipuri de pachete atractive pentru pasionații de bere bună, în schimbul susținerii financiare pentru noua locație. Campania continuă, iar informațiile sunt disponibile pe www.thebeerinstitute.ro.

Adresa: Calea Floreasca 111-113. Program: 09:00 – 21:00

La câte beri poți ajunge din 170?

The Beer Institute ne-au obișnuit cu lansări săptămânale de mărci și produse noi. Acum, promit nu mai puțin de 170 de beri provenind de la 30 de micro-berării, dar și un concept de spațiu comercial și social pe care-l așteptăm cu interes. Știm deja că s-au folosit materiale 100% naturale: oțel natur și lemn de mesteacăn. Suntem deja obișnuiți cu un tratament VIP în privința soiurilor și calității serviciilor; așteptăm un upgrade al locației, eventual cu un spațiu mai mare pentru un pahar de vorbă – diverse modele concepute de artizani locali vor fi disponibile în noul shop.