Lucruri pe care le știi doar dacă ești...FOTOGRAF DE NUNȚI cu OANA ȘI CODRIN MUNTEANU

Oana și Codrin Munteanu formează o echipă atât în viața de zi cu zi, cât și la job. Lumea îi cunoaște drept OC Photography, fotografii care și-au făcut o misiune din a trage în poză cele mai frumoase amintiri de la cele mai frumoase evenimente din viețile oamenilor: nunțile. 

Fotografia de nuntă a fost o alegere reciprocă, în sensul că se potrivește foarte mult cu felul lor de a fi. „Noi suntem persoane vesele, joviale și încercăm să aducem cât mai des zâmbetele și buna dispoziție în viața noastră. Și unde poate fi omul mai fericit decât la nuntă?” Oana și Codrin mai spun că știi că a fost o nuntă reușită dacă a doua zi ai febră musculară de la atâta râs.

A fi un bun fotograf de nuntă înseamnă, după spusele lor, să fii o persoană căreia îi pasă de clienți și de fotografiile pe care urmează să le livrezi. „Un bun profesionist face ca lucrurile să pară simple, distractive și mereu se ține de cuvânt.”, mai adaugă Oana.

Cum aleg nunțile pe care să le tragă în poză? „Ne întâlnim cu potențialii clienți, însă devin mirii noștri din momentul în care suntem pe aceeași lungime de undă. Dacă nu ne simțim bine unii cu alții la întâlnire, sigur nu se va întâmpla acea chimie în cele 15-17 ore la eveniment. Și sfatul pe care îl dăm tuturor celor cu care ne întâlnim este să meargă pe instinct, pentru că oricât de bun ar fi fotograful și oricât de faine ar fi cadrele pe care le realizează, dacă nu există chimia necesară, nu vor ieși lucruri bune.”

Care e cel mai important lucru de care ar trebui să țină cont mirii când își aleg fotograful de nuntă este și cel mai ușor de trecut cu vederea. „Ar trebui să le placă fotograful respectiv, atât ceea ce realizează el, cât și ca om. Și, odată ales, să aibă încredere că își va face treaba bine și va livra ce a promis.”

Ce ar trebui să facă mirii pentru ca pozele lor să iasă memorabile? Oana ne spune că cel mai important este să fie relaxați. „Să se bucure de ce se întâmplă în jurul și de ziua lor cea mare. Și apoi, cum ziceam și anterior, să aibă încredere în fotograf, să-i dea mână liberă să fie cât mai creativ.”

Despre cele mai dese greșeli pe care ar putea să le facă mirii, Oana spune că nu există așa ceva. „Nu ai cum să strici pozele, însă e de luat în calcul că orice aparat foto va prezenta realitatea din momentul respectiv, adică va capta starea de spirit a protagoniștilor. Poate aici, să zicem, ar putea fi vorba de *greșeli*, în sensul că mirii se pot stresa prea mult și să nu-și mai dorească să facă poze sau să nu aibă o stare de spirit bună.” Aceste lucruri se pot reflecta în fotografii, pentru că oricât de bun ar fi Photoshopul, el nu poate schimba energia pe care ți-o transmite o fotografie.

Cel mai importante aspecte pe care le caută OC Photography, pentru ca pozele să le iasă cum vor sunt: „Lumina și, pe urmă, emoția. Dacă o fotografie le are pe ambele, poate fi genială. În afară de asta încercăm mereu să ieșim din zona de confort, să facem ceva ce nu am mai făcut până atunci. Ca în orice meserie și în fotografie poate apărea rutina și pentru a nu ne blaza și pentru a putea trece mereu la nivelul următor, e bine să te provoci.”

Filosofia care îi reprezintă cel mai bine este: „Respectul pentru propriile valori, pentru clienți și pentru meserie. Și să nu crezi niciodată că nu mai ai nimic de învățat.”

Cele mai mari provocări pe care le-au întâlnit în meseria lor au fost de 2 feluri: „Una personală, legată de a găsi mereu motivația de a te autodepăși de la un sezon la altul, de a fi mai bun și de a încerca lucruri noi. O alta e legată de interacțiunile cu oamenii, pentru că nu este mereu ușor să întreții relații bune cu toată lumea. Și aici ne referim la invitații sau părinții care au alte așteptări în relația cu fotograful, de aceea e importantă chimia de care pomeneam și mai devreme. Noi, ca fotografi, suntem acolo pentru a documenta cât mai autentic ce se întâmplă. O altă mare provocarea a fost pentru noi anul trecut, când am urcat pe scena de la Weddingstories și am vorbit în fața a peste 200 de colegi de breaslă.”

Cel mai important sfat pentru cei care-și plănuiesc nunțile este: „Să se bucure de ziua nunții. E ok să fii stresat până atunci cu organizarea și planificarea, cu ce și cum o să fie. Dar, din dimineața aceea, ideal e să lași lucrurile să se întâmple (oricum nu prea poți schimba nimic în al 12-lea ceas) și să te bucuri de ziua nunții tale.”.

Articol de Gruia Dragomir, Redactor Zile și Nopți

Foto: Mircea Ciucă