COSTIN GRIGORAŞ | După cum bate vântul

În ideea resuscitării imaginii formaţiei Queen aflată în criză de identitate după decesul emblematicului Freddie Mercury (1946-1991), producătorii Brian May şi Roger Taylor se prevalează de reputaţia celui dispărut pentru a-şi exagera rolul în cazul succesului mediatic al echipei.

Freddie merita mai mult în demersul biopic ‘Bohemian Rhapsody’ (2018), realizat după opt ani de tatonări regizorale (Dexter Fletcher, Bryan Singer, apoi din nou Fletcher) pe lângă schimbarea actorului principal (Sacha Baron Cohen, Ben Whishaw şi Rami Malek). Încasările de 400 milioane $ deschid calea trenantului film pentru Globuri de aur şi Oscar-uri, fără să conteze rezultatul inconsistent, doldora de clişee, lipsit de profunzime, cu numeroase momente neconforme realităţii plus distorsionarea evenimentelor în scopul favorizării formaţiei şi subtila marginalizare a personajului principal (configuraţie dentară ajustată pentru apropierea de original).

Deserviciul major adus imaginii omagiatului constă în uniformizarea comportamentală a personajului principal, prea trist, prea rezervat şi influenţabil (în realitate exuberant, exaltat, extrovertit). O tentativă discutabilă de a rememora o parte a destinului celui care locuia cu cele 10 pisici în vila cu 28 de camere din strada Logan Place, unde la 24 noiembrie 1991 acest emblematic exponent al  rock-ului contemporan şi-a mângâiat pentru ultima oară felina preferată, Delilah.

Articol de Cityzen Costin Grigoraş, Audiofil globalizant, bricolator de stihuri, cinefil rezervist