Salut Timișoara | PLOAIE CU MARTIE

Nimic nu e mai frumos pe lumea aceasta decât să exprimi ceea ce simți și ceea ce ești, în cea mai simplă unealtă de comunicare, existentă din cele mai vechi timpuri încoace: CUVÂNTUL.

Dar știți voi, pe cât de puternică unealtă, pe atât de tare poate să înțepe, fie că rostim vorbe frumoase sau vorbim urât, în ideea de a jigni sau răni pe cineva. Dar să trecem peste siropoșenii, hai să vă întreb o chestie, la care vă rog să cugetați: Ați observat și voi că există o rușine tipic românească de a asculta muzică românească, mai ales dacă versurile sunt profunde? Oare de unde această jenă față de frumos?

De ce această nevoie bolnavă de a ne ascunde după americanisme, în speranța că lumina cuvintelor românești nu ne va atinge? Nu de alta, dar ați observat și voi, și dacă nu, v-o invit s-o faceți: uneori poate să usture! Spre exemplu, melodiile Paulei Seling, care va susține un concert extraordinar alături de favorita publicului la Eurovision, Laura Bretan. Nu o spun pentru că e luna martie, (și încă n-a fost ”ploaie în luna lui martie”) ci pentru că pur și simplu așa e. Ce zic, de fapt? Să fim mai umani.

Să ne permitem luxul vulnerabilității. Să ascultăm mai multă muzică românească, să îndrăznim să fredonăm metafore abstracte și să ne zăpăcim mintea setată tot mai mult pe limba engleză, să se reorganizeze frumos în limba română. Și nu fiindcă e 8 martie, și vă doresc tuturor femeilor prilej de a vă privi cu mai multă îngăduință pe sine, cu mai multă blândețe și sinceritate, ci pentru că în general, m-am obișnuit să nu vă ascund nimic.

Bărbați, dacă ați citit, să știți că nu e pentru voi, acoperiți-vă gleznele să nu răciți, dacă v-a surâs ce ați auzit până aici. La voi nu se aplică! La mulți ani tuturor româncelor, de ziua Femeii celei adevărate! Sănătate, și fie ca moda din următorii ani să păstreze feminitatea la femei nealterată, așa încât bărbații din viitor să n-o mai poată...fura.