Trupa Garbage va concerta pe 29 iunie la Bucureşti, iar biletele sunt puse în vânzare astăzi!

 

 

Dacă formaţia americană a susţinut primul concert în România, în anul 2012, la festivalul B'Estfest, este timpul să ne pregătim pentru un alt concert extraordinar!

Arenele Romane, 29 iunie
Vor fi puse în vânzare 3.500 de bilete. Primele 300 de bilete puse în vânzare au preţuri curpinse între 95 şi 185 de lei. În presale, vor costa între 110 şi 205 lei, iar în ziua concertului, între 130 şi 220 de lei. Acestor preţuri va fi adăugată o taxă de 5 lei.

Garbage este un grup de rock alternativ, înfiinţat în Madison, în statul Wisconsin, în anul 1994. Trupa este alcătuită din cântăreaţa scoţiană Shirley Mason şi muzicienii americani Duke Erikson (bas, clape), Steve Marker (chitară, clape) şi Butch Vig (tobe, percuţie).

Albumul de debut, „Garbage”, a fost lăudat de critici şi apreciat de public, generând vânzări de peste 4 milioane de copii pe plan mondial.

Garbage are peste 25 de ani de activitate, timp în care a experimentat cu genuri diverse, de la industrial rock la electronic rock sau grunge.

Cu cele 6 albume de studio lansate au atins vânzări de peste 17 milioane și au primit până acum 18 Discuri de Platină, 10 Discuri de Aur și un Disc de Argint. Muzica sa i-a adus trupei 7 nominalizări la Premiile Grammy, 2 nominalizări la BRIT Awards și peste 10 nominalizări la MTV Awards.

Formația a ajuns rapid în preferințele fanilor, primul turneu mondial având loc la doar doi ani după înființare, în 1995 și a durat mai mult de un an de zile timp în care a susținut concerte în America de Nord, Asia, Europa și Australia. În toată această perioadă a cântat alături de formații precum Smashing Pumpkins, Fun Lovin' Criminals sau Placebo.

Rock on!