Premiera spectacolului Legături primejdioase pe 16 martie la Teatrul Mic

Premiera spectacolului Legături primejdioase are loc pe 16 martie 2019 de la ora 18:30 la Teatrul Mic - Bilete Online

Spectacolul Legături primejdioase, regizat de Cristi Juncu, prezintă, într-un cadru feeric imaginat de scenografa Cristina Milea, o poveste despre un joc de intrigi amoroase.

Protagoniștii- marchiza de Merteuil și vicontele de Valmont, foști iubiți, aleg să devină rivali într-o competiție bazată pe jocuri de seducție și răzbunare. Merteuil îl provoacă pe Valmont să o corupă pe tânăra și inocenta Cecile de Volanges înaintea căsătoriei sale, însă Valmont urmărește o altă țintă- inima virtuoasei doamne de Tourvel. Cei doi vor cădea în propriile capcane, atunci când realizează că și sufletele lor sunt mult mai vulnerabile decât credeau în fața adevăratei iubiri.

„Ideea că mintea omenească poate cunoaște și stăpâni lumea (deloc străină vremurilor pe care le trăim acum) dictează și conduita protagoniștilor spectacolului nostru, un viconte și o marchiză. Revoluția lor nu urmărește însă pulverizarea unei ordini statale tradiționale, ci își propune să destrame un imperiu niciodată învins: cel al simțurilor. ”Cristi Juncu

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE de Christopher Hampton după romanul lui Chordelos de Laclos

Distribuție:

FLORIN PIERSIC JR - Valmont
DIANA CAVALLIOTI – Madame de Merteuil
ANA BIANCA POPESCU – Madame de Volanges
SILVANA MIHAI – Cecile Volanges
RODICA MANDACHE - Rosemunde
IONUȚ VIȘAN - Azolan
ALINA ROTARU – Madame de Tourvel
BEATRICE PETER - Emilie
CEZAR GRUMĂZESCU- Danceny

Regia artistică: CRISTI JUNCU
Traducerea: IRINA VELCESCU
Muzica: ADA MILEA
Scenografia: CRISTINA MILEA
Asistent scenografie: CEZARA NEGOESCU
Producător delegat: ARTI STANCU