Gust de Transilvania


 


Știți de ce ne place de Zama? Pentru că ne arată că atunci când vrei să deschizi un restaurant în care meniul să fie conceput în special din bucate din zonă, nu trebuie neapărat să ai și acel look rustic (de fapt, cuvântul ar fi altul, știți și voi localuri care nu se dau peste cap la acest capitol, că doar sunt „pe film românesc”).


Nu. Departe. Ne gândim că cei care merg în vizită la Zama pentru prima dată se așteaptă să găsească minunății franțuzești, nu balmoș cu pâcă. Dar Zama ne demonstrează că bucătăria românească, din Transilvania, își are locul și într-un restaurant chic. Meniul lor este absolut irezistibil, pentru localnici pentru că duce în episoade nostalgice din copilării, pentru ne-localnici pentru că ne permite să cunoaștem această bucătărie – chiar să ne îndrăgostim de ea. Preparatele Zama sunt bazate pe rețete clasice, însă pregătirea, prezentarea și gustul final sunt aduse în actualitate şi poartă amprenta personală a acestei bucătării. Meniul cuprinde clasicele „zămuri” pentru care a devenit și cunoscut restaurantul, însă să nu vă abțineți nici de la altă bunătățuri de pe aici, precum o topală de ciuperci de pădure cu mămăligă sau o clasică Varză a la Cluj. La capitolul desert, avem prăjituri, papanași, tarte și (în sfârșit) un Lapte de Pasăre aproape perfect. Perfect îl face doar mama, sorry.


Că aveți pofte de arome locale, sau vreți un loc frumos în care să vă luați masa de duminică – motivele pentru care vizitați Zama nici nu prea contează, important este să faceți acest lucru mai des, pentru că gusturi ca aici nu regăsim în altă parte.


Str. Napoca 16


0755 080 777


www.facebook.com/zamarestaurant