POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | Grădina Istorică - locul unde descoperi „Ierburile Uitate” cu Mona Petre

Mona Petre este freelance graphic designer, cu studii de artă și istorie, numeroase veri pe șantiere ca desenator și arheolog, o lungă pasiune pentru ceramică și fotografie și un interes pentru antropologia culinară din perspective botanice, ecologice și sustenabile, concretizat prin proiectul Ierburi Uitate. Coordonează ateliere de artă grafică și botanică aplicată și este co-fondatoarea Grădinii Istorice, al cărei rol este de a colecta, prezerva și distribui speciile și varietățile botanice utilizate alimentar de-a lungul istoriei locale, treptat abandonate și uitate de cultura contemporană, de a continua cercetarea în domeniu și de a educa publicul în privința diversității plantelor alimentare.   

Despre începuturile proiectului „Ierburi Uitate”, Mona spune că nu plănuia să dea startul unui întreg „proiect”, așa cum s-a dovedit el ulterior. „Totul a pornit de la câteva curiozități personale legate de originea unor ingrediente vegetale care apăruseră relativ de curând pe rafturile magazinelor din București. Asta se întâmpla în 2012, acum șapte ani, și când zic ‘ingrediente noi’ mă refer la cele pe care eu nu le cunoscusem în copilăria mea petrecută în suburbia de vest a orașului și care, între timp, au devenit omniprezente în ofertele marilor magazine deschise în ultimele decade cu tot cu paleta lor de produse internaționale.” Printre primele „ierburi” care au făcut-o curioasă pe Mona s-au numărat rucola, valerianela, anghinarea, plante cu care ea s-a familiarizat mai târziu în viață. „M-am întrebat dacă ele sunt cu adevărat noi în cultura gastronomică românească sau dacă le-am consumat și aici, în zona asta de Europă, în alte timpuri. Nu știam atunci, dar așa am intrat într-o lume nouă (deși foarte veche) a plantelor alimentare pe care efectiv le-am dat uitării: un univers al plantelor comestibile din flora spontană, pe care obișnuiam să le culegem de pe câmpuri sau de prin păduri și să le preparăm în diverse feluri care păreau că s-au pierdut, dar nu doar ele ci și ierburile, fructele și legumele pe care le cultivam și le consumam în alte epoci istorice și la care am renunțat din diferite motive.” Subiectul a început să o pasioneze până la obsesie și, treptat, a început să scrie tot mai mult despre el. „Pagina și site-ul au început să fie citite de tot mai multă lume și, iată, astăzi, publicul Ierburilor depășește 60.000 de followers doar pe Facebook. Asta mi-a dat un impuls să duc mai departe proiectul, să-l scot din online și să încep efectiv să implic mai multă lume în acest demers pentru care interesul crește de la an la an.”

Despre „Grădina Istorică”, celălalt proiect de suflet, Mona ne spune că i-a venit ideea după cinci ani de Ierburi, când - în urma multelor lecturi pe subiectul plantelor uitate—a realizat că nu a pierdut doar cunoștințele legate de identificarea și prepararea ierburilor spontane, dar, și mai surprinzător, am dat uitării o paletă largă de legume, rădăcinoase, fructe și zarzavaturi, care și-au pierdut notorietatea până la uitare odată cu sosirea și răspândirea speciilor aduse din Lumea Nouă. „Mi-am dat seama că o grădină fizică care să aducă împreună plantele alimentare ale Vechii Europe, așa cum erau ele cultivate în vechile grădini de bucătărie (”kitchen garden”, cum erau ele numite în literatura medievală) ar putea nu doar să stârnească interesul publicului larg, ci să fie în același timp o pledoarie vie pentru redescoperirea și, sper eu, reasimilarea culinară a acestor plante.”

Despre cele mai interesante plante pe care le putem vedea în Grădina Istorică, Mona ne spune că sunt în jur de 100. „După mai mulți ani de cercetare—care a cuprins lecturarea multor lucrări despre originea speciilor și varietăților botanice, a unui număr mare de cărți de bucate din diverse epoci istorice, a inventarelor botanice a unor situri arheologice de pe întreg continentul și din diferite epoci, analiza atentă a picturilor antice și medievale și a altor surse artistice cu subiecte vegetale—am selectat o listă de peste 100 de specii cu valoare alimentară istorică. Dintre ele, o bună parte sunt încă bine cunoscute și utilizate în bucătăriile balcanice sau est-europene, altele, dimpotrivă, s-au pierdut la noi, dar sunt mai bine cunoscute în gastronomia țărilor nordice sau vestice, altele se mai păstrează doar în Levant sau în adâncurile Rusiei. Le-am cultivat și pe acestea în Grădină pentru că ne interesează o paletă cât mai completă de plante cu ”istorie” și pentru că chiar și cele despre care avem impresia că le cunoaștem bine ne pot oferi încă surprize. Dar atracția în Grădina Istorică o exercită în special speciile ”uitate” din care voi da câteva exemple: baraboiul, de pildă, o rădăcinoasă de la care s-a mai păstrat numele în unele zone—cu toții am auzit de barabule, ca regionalism pentru cartof, dar nu știm că denumirea aceasta a fost atribuită treptat noilor veniți din America de sud, care au luat locul vechilor tuberculi. La fel s-a întâmplat cu napii—azi când spunem napi ne gândim la topinamburi, o plantă cu origini canadiene. Mai avem moșmoanele, fructe foarte apreciate în antichitate și evul mediu, dar aproape pierdute astăzi; avem schinduful, o plantă de la care se consumau frunzele și semințele și care apare în Manuscrisul Brâncovenesc, cea mai veche carte de bucate în limba română, de acum peste 300 de ani; avem cânepa, care așa cum e de așteptat trezește mult interes și atrage multe selfie-uri în Grădină; avem câteva varietăți de grâu antic, avem mei, avem mai multe feluri de verzeturi de frunze, așa cum erau verzele antice (căci varietățile cu căpățână au apărut abia prin secolul 14), avem bob de vreo 4 feluri, iar anul acesta vom pune și bobi-de-țarină, avem și sparanghel, anghinare și andive (și ele prezente în Manuscrisul Brâncovenesc) și câte și mai câte.”

Despre ce-și propune Grădina Istorică să schimbe în mentalitatea bucureștenilor, co-fondatoarea ne mărturisește că dorește să sădească o sămânță de curiozitate în inimile tuturor celor care vizitează grădina. „Dar nu ne limităm la atât. În fiecare an, am organizat în Grădină tururi botanice, ateliere de grădinărit cu voluntari, ateliere culinare, workshopuri artistice și de vopsit cu plante dedicate publicului, toate gândite să introducă aceste specii, prin prisma utilizărilor lor diverse adaptate la lumea actuală, celor care ne urmăresc. Sperăm ca prin exemplul nostru să determinăm un mai mare interes și curiozitate pentru aceste specii istorice, care merită să se întoarcă în grădinile și în alimentația noastră de astăzi. De ce? În primul rând pentru că diversitatea alimentară contribuie la biodiversitate și la un mai bun echilibru în natură, de care avem mare nevoie în epoca schimbărilor climatice care afectează întreaga planetă, apoi pentru că dieta contemporană are tendința uniformizării gusturilor, texturilor și ingredientelor, în defavoarea produselor crescute local și sezonier. O recuperare a speciilor și varietăților vechi poate duce la un alt fel, mult mai sustenabil, de a face grădinărit, fermierit și chiar gătit.”

Despre cele mai mari provocări, tot ea spune că proiectul a fost bine primit de la început și, din punctul acesta de vedere, se consideră extrem de norocoasă. „De la echipa pe care am format-o împreună cu alți trei oameni minunați care au văzut potențialul acestui proiect la fel ca mine, până la organizațiile și instituțiile cu care am colaborat. În primul rând, Grădina Istorică a fost posibilă printr-o finanțare privată, obținută prin programul Fondul IKEA pentru Mediul Urban, apoi prin suportul oferit de Grădina Botanică din București, care nu numai că ne-a oferit un teren unde să înființăm grădina, dar ne-a și ajutat de-a lungul timpului cu know-how și mână de lucru din când în când.” Dacă totuși ar trebui să numească o provocare, Mona spune că cea mai mare pentru toți din echipă a fost să învețe să gestioneze nu doar grădina în sine, care are nevoie de mentenanță constantă din martie până în octombrie, dar mai ales să învețe să lucreze cu publicul care îi vizitează și participă la evenimentele lor și care a fost de la început peste așteptări.

Despre cum au primit bucureștenii proiectul și reacțiile celor care vizitează pentru prima oară Grădina Istorică, din nou, numai de bine: „De la început, și cu experiența Ierburilor în spate, am realizat că succesul proiectului va ține de felul în care comunicăm cu cei care ne urmăresc online: că e definitoriu cum ne spunem povestea, cum ridicăm interesul pentru plante și pentru metode vechi de prelucrare, cum creăm un interes pentru activitățile noastre. Avem două feluri de public care ne vizitează—cei care vin la evenimentele și acțiunile noastre în urma event-urilor afișate pe platformele noastre sociale și cei care se plimbă prin Grădina Botanică și ne descoperă întâmplător. Fiecare dintre aceștia au alte așteptări și alt interes pentru ceea ce facem noi acolo. Cei care ne cunosc povestea, din online, sunt tot mai mulți și pot spune că avem un public extrem de supportive și entuziast. De la începutul proiectului, participarea la toate atelierele a fost mult peste așteptările noastre și pare că lucrurile vor rămâne la nivelul acesta extrem de bun și în acest an. Pentru ceilalți, care ne descoperă la fața locului pur și simplu vizitând Grădina Botanică, avem în plan să comunicăm mult mai amplu povestea Grădinii Istorice prin panotaje mai clare, acces direct la informații detaliate despre plantele noastre prin scanarea codurilor QR de pe plăcuțele din grădină și prin mai multe tururi ghidate organizate ad-hoc, căci reacțiile lor sunt, până acum, foarte încurajatoare, iar interesul este uriaș.”

Despre planurile de viitor ale Grădinii Istorice, Mona ne spune că 2019 este ultimul an în care proiectul beneficiază de o finanțare, iar de la anul va trebui să găsească modalități prin care ea să se autosusțină. „Nu va fi ușor, dar intenționăm să implicăm mai multă lume în menținerea și funcționarea ei ca spațiu demonstrativ-educativ. Am pornit în această primăvară un proiect pilot de grădinărit-comunitar, alături de un număr de voluntari pe termen lung care s-au înscris în program în urma unui call anunțat pe Facebook, prin care fiecare persoană se angajează să planteze și să îngrijească o parcelă din Grădină din martie până în octombrie, sub îndrumarea echipei noastre. Implicarea acestor oameni, echipa extinsă cum o numim noi deja, ne ajută enorm și creionează, cred, viitorul Grădinii Istorice. Vrem să continuăm, de asemenea, toate atelierele, workshopurile, seminariile, proiecțiile de film și celelalte activități, pentru care vom căuta în mod constant soluții și pe care vrem să le facem cât mai interactive cu putință.”

Dacă v-am făcut curioși să aflați mai multe despre proiectele Ierburi Uitate și Grădina Istorică și să participați la activitățile ce vor urma în această vară, vă invităm să le urmăriți postările de pe conturile lor de Facebook și Instagram.

Articol realizat de Gruia Dragomir, Redactor Zile şi Nopţi Bucureşti