De unde provine steak-ul din farfuria ta?

 

 Începând din 3 mai, Steak HUB te invită să-i treci pragul și să te bucuri de noul concept de restaurant specializat pe gătirea mai multor tipuri de carne de vită. Vom avea un meniu consistent, cu steak-uri realizate din cinci rase de vaci de pe patru continente, hrănite diferit. Dacă acum aceste informații par încă seci, ele vor deveni de-a dreptul suculente, când vei putea citi în meniu povestea fiecărei bucăți de carne în parte. Toate aceste lucruri te vor ajuta să percepi în profunzime diferența de arome și texturi și vei înțelege mai bine rafinamentul artei de a savura un steak.

Știai de pildă cât de mult contează modul în care a fost hrănită vita pentru a dezvolta un gust specific? Carnea animalelor hrănite exclusiv cu iarbă are un gust mineral, mai ”cărnos”, dat de solul în care crește iarba. În plus, poate te vei bucura să afli că steak-urile din carne de vaci crescute cu iarbă au cele mai puține calorii și sunt considerate cele mai sănătoase, datorită conținutului ridicat de omega, vitamine A și E și betacaroten. Steak-urile provenite de la animale crescute exclusiv cu cereale sunt, pe de altă parte, cele mai marmorate și cele mai savuroase, datorită faptului că zahărul și grăsimea din cereale se transferă în carne. Grăsimea intermusculară este mai pregnantă și oferă steak-ului savoarea maximă la gătirea pe grill cu cărbuni. Gustul cărnii este ”untuos” și usor dulceag. Există și un mod de hrănire mixt, cu iarbă și cereale, pentru a putea combina texturile și savorile. În funcție de durata  hrănirii cu cereale, gustul mineral se pierde și lasă loc untuozității date de cereale.

Dacă ți-am făcut poftă, să știi că nu mai durează mult până te vei putea bucura de aceste experiențe în noul Steak HUB. Pentru a fi la curent cu modificările pe care le vom aduce restaurantului The HUB, devino fanul nostru pe pagina de facebook: TheHubOradea și pe instagram: the_hub_oradea.