Alin Vaida | Concursul Jazz in the Park

Salutare, tuturor! Sper că editorialul meu vă găsește bine.


Pe mine mă agită tare momentul acela al anului în care se încălzește afară și în care ziua devine mai lungă. Pentru mine e un semn clar că ne apropiem de acel sezon primăvară-vară în care trebuie să implementăm proiectele la care am muncit un an. Vorbim de Jazz in the Park și de ’’sateliții’’ acestuia. Mi-am propus, așadar, să vă spun câteva cuvinte despre ce-o să facem anul acesta.


În primul rând, poate că ați observat, nu mai avem structura de anul trecut; nu mai avem un festival de 11 zile, care reunește toate gândurile noastre, ci ne-am „spart” în trei mari evenimente, grupate pe interesele noastre muzicale. Le iau în ordine invers cronologică: vom avea o serie de concerte pe bilete în luna noiembrie, vom avea la începutul lunii iulie festivalul din parc, cu care v-am obișnuit, și vom deschide anul cu concursul internațional Jazz in the Park. Dacă primele două folosesc nume de artiști consacrați pentru a atrage lume, cel din urmă are ca scop promovarea și descoperirea artiștilor.


Mi s-a părut întotdeauna important pentru un festival care promovează arta să aibă și secțiunea asta de concurs. Sau să aibă o componentă care se ocupă cu descoperirea artiștilor, promovarea și încurajarea lor. E modul prin care putem contribui la creșterea industriei din care activăm. Nu e cinstit să te folosești doar de nume pentru a-ți atrage simpatie. Pune osul și la crearea lor. În asta credem. Asta e atitudinea noastră.


Anul acesta va avea loc a V-a ediție a concursului. Ce pot să constat este ce cale lungă am reușit să batem. Îmi aduc aminte cum a fost prima ediție a concursului: nici noi nu știam ce facem, nu am avut înscriși, am invitat noi artiști, unii nu au fost de jazz... a fost ciudat. Acum, însă, concursul nostru a fost promovat pe canale internaționale și au aplicat artiști pe care noi ne gândeam să-i aducem la festival. A crescut mult evenimentul. De aceea am și îndrăznit să-l organizăm separat de festival.


Au aplicat aproximativ 60 de trupe din 12 țări. Ne-a fost foarte greu să facem preselecția. Aveam voie doar 14, dar puteam aduce lejer 25 din ele.


Dar a fost ceva ce m-a durut legat de acest concurs. Din cele 60 de trupe aplicante, doar șase au fost din România. Din cele șase, două nu erau de jazz, iar două nu erau eligibile conform regulamentului. Vă vine să credeți sau nu, nu vom avea nicio trupă finalistă din România, deși aveam premii speciale pentru trupele românești. Mă doare puțin asta, fiindcă ne dorim foarte mult să facem ceva pentru români. Și nu e ca și cum nu sunt trupe bune aici la noi. Sau nu e ca și cum nu asigurăm condiții bune sau premii mari. Dar totuși, nu au aplicat.


Adevărul este că multe trupe din România preferă să ne scrie că vor să vină la festival pe onorarii mult mai mici decât sunt premiile la concurs. Să fie frica de competiție sau gândul că e „umilitor” să participi la un concurs? Nu știu. Mi-am dat seama aici că există o diferență mare în modul în care industria muzicală este văzută de un organizator versus de un artist. Și cred că e un subiect pe care ar trebui să-l abordăm cu toții. Și nu mă refer aici doar la jazz, ci cred că e ceva valabil în orice domeniu artistic. Păcat. Voi reveni pe subiectul acesta.


Până una alta, vă aștept la concursul Jazz in the Park, în Iulius Parc, 3-5 mai. Va fi incredibil!